x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Depeche Mode, concert pe Arena Națională pe 26 iulie

Depeche Mode, concert pe Arena Națională pe 26 iulie

de Redacția Jurnalul    |    13 Iun 2023   •   20:30
Depeche Mode, concert pe Arena Națională pe 26 iulie

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că organizatorul concertului Depeche Mode, care va avea loc pe 26 iulie pe Arena Națională, va înlocui după eveniment 40% din suprafața gazonului. „Ne-am dorit mult ca acest acord să fie echitabil pentru părți”, afirmă Nicușor Dan.

„Am semnat contractul cu firma Emagic Live, pentru organizarea concertului trupei Depeche Mode pe Arena Națională, eveniment ce va avea loc pe 26 iulie. Mă bucură prezența Depeche Mode în Capitală, mai ales că evenimentele de asemenea anvergură, pe lângă bucuria fanilor, aduc și o mai mare vizibilitate orașului. Termenii în care am încheiat contractul sunt rezultatul unui efort administrativ și a unor negocieri de câteva luni pentru că ne-am dorit mult ca acest acord să fie echitabil pentru părți. În administrațiile trecute, municipalitatea a încheiat contracte păguboasă în urma cărora PMB a ieșit în pierdere”, scrie pe Facebook Nicușor Dan.

El precizează că s-a stabilit prin contract ca, după concert, organizatorul să înlocuiască 40% din suprafața gazonului.

„Totodată, contractul stipulează că Primăria Capitalei va asigura funcționarea optimă a utilităților și facilităților, pe toată perioada contractuală (23-28 iulie 2023)”, încheie Nicușor Dan.

Depeche Mode revine la Bucureşti pe 26 iulie 2023 cu un concert în cadrul turneului „Memento Mori”. Va fi primul turneu al trupei după mai bine de 5 ani.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: depeche mode nicusor dan