x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deputaţii văd cazul Băbeni legal

Deputaţii văd cazul Băbeni legal

16 Sep 2009   •   00:00

Preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu, a concluzionat ieri după audierea reprezentanţilor Jandarmeriei, ai Poliţiei şi Agenţiei Naţionale pentru Controlul Exporturilor că transportul de armament de la Băbeni a fost legal, cu acte în regulă, iar instuţiile statului care au avut de-a face cu acest caz şi-au făcut treaba legal. El a adăugat că "acest balon umflat al traficului de arme al circulaţiei prin ţară a explozibilului nu a existat", fiind vorba doar de manipulări ale presei. Şeful Jandarmeriei, Costică Silion, a precizat după audieri că instituţia pe care o conduce este singura care efectuează în România transporturi speciale, contra cost, iar din Portul Constanţa în acest an au fost efectuate deja 18 transporturi pentru care s-au încasat 40.000 de lei. Despre transportul de muniţie către Băbeni, şeful Jandarmeriei a spus că acesta s-a efectut legal, doar pe timpul zilei şi doar dinspre Portul Constanţa către uzină. Şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, Petre Tobă, a spus că Poliţia şi-a făcut treaba în cazul Băbeni monitorizând şi verificând transportul. La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Controlul Exporturilor, Liliana Mincă, a declarat că România a pierdut bani în urma scandalului muniţiei de la Băbeni, deoarece unele ţări care urmau să distrugă muniţie în România au renunţat la contractele cu ţara noastră. Singurul care a avut nelămuriri a fost preşedintele Comisiei de apărare de la Senat, prezent şi el la o parte a şedinţei deputaţilor, Teodor Meleşcanu, care a spus că nu înţelege de ce firma care a adus armamentul a încheiat un contract cu altă firmă pentru importul muniţiei la Băbeni şi cum de a fost posibil ca ANCEX să dea autorizaţie de import la o zi după ce a fost solicitată. Săptămâna viitoare va fi chemat la audierile comisiei ministrul de Interne, Dan Nica.

×
Subiecte în articol: observator