x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Descoperire - Specii noi de reptile

Descoperire - Specii noi de reptile

de Jurnalul National    |    17 Sep 2007   •   00:00
Descoperire - Specii noi de reptile

Oamenii de ştiinţă au anunţat recent descoperirea mai multor specii de reptile in nordul Thailandei, in provincia Chiang Mai.

Deşi pănă acum credeau că schimbările climatice au afectat habitatele de reptile din regiune, cercetătorii au fost uimiţi de descoperirea lor, informează publicaţia Bangkokpost.

Piyawan Niyomwan de la Ministerul thailandez al Mediului a declarat că noile specii de şopărle scincidae şi cyrtodacylus, mai lungi decăt cele obişnuite, viu colorate, cu dungi pe spate şi cu gheare lungi de şase centimetri, au fost descoperite din intămplare intr-o regiune forestieră dezvastată in ultima vreme de incendii.

In ciuda acestei descoperiri considerate senzaţionale, oamenii de ştiinţă se tem că reptilele vor dispărea din cauza focurilor din pădurile de nord ale Thailandei.


×
Subiecte în articol: verde!