x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dezastru la Garda de Mediu - Tăriceanu se spală pe mîini de Popa

Dezastru la Garda de Mediu - Tăriceanu se spală pe mîini de Popa

12 Iun 2008   •   00:00
Dezastru la Garda de Mediu - Tăriceanu se spală pe mîini de Popa

Premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto) se spală pe mîini pentru situaţia dezastruoasă de la Garda de Mediu, aruncînd vina în totalitate pe fostul comisar general Octavian Popa.



Premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto) se spală pe mîini pentru situaţia dezastruoasă de la Garda de Mediu, aruncînd vina în totalitate pe fostul comisar general Octavian Popa. Într-o declaraţie făcută în această săptămînă, prim-ministrul a spus că nu a tolerat slaba implicare fostei conduceri a Gărzii de Mediu şi a recurs la schimbarea din funcţie a fostului comisar-şef. Demagog, Tăriceanu uită să menţioneze că tocmai el este cel care l-a numit în funcţie pe Octavian Popa, în urmă cu aproape un an, deşi existau suficiente informaţii care să arate că liberalul nu este potrivit pentru post, neavînd nici cea mai mică legătură cu domeniul. Mai mult decît atît, tot Călin Popescu Tăriceanu este cel care a semnat actul normativ de restructurare a Gărzii de Mediu, document care stă la baza actualului haos din instituţia care ar trebui să amendeze marii poluatori atunci cînd încalcă legea. După cum se ştie, Garda de Mediu a fost “reformată” începînd cu vara anului trecut, însă acestea au făcut imediat instituţia nefuncţională.

HAOS. Au fost desfiinţate comisariatele regionale, iar instituţia a fost politizată, în funcţiile importante fiind numiţi doar liberali. Practic, în momentul de faţă, fiecare amendă aplicată de Gardă poate fi foarte uşor contestată în instanţă. Foarte mulţi comisari au dat, de asemenea, în judecată instituţia, unii cîştigînd deja procesele. În stilul caracteristic, Tăriceanu adoptă poziţia observatorului independent şi vorbeşte de parcă altcineva ar fi fost prim-ministrul României în ultimii trei ani şi jumătate. Popa nu este singurul exemplu de liberal numit într-o instituţie fără să aibă nici o treabă. Un alt exemplu este guvernatorul Deltei Dunării, Paul Cononov, venit la conducerea Rezervaţiei de la o firmă de gunoaie din Tulcea.

×
Subiecte în articol: verde!