Potrivit jurnalistei Oana Stancu, surse din cadrul procuraturii au lansat informatia ca in noile inregistrari din cazul Mircea Basescu exista o declaratie a acestuia in care spune clar ca din banii primiti de la clanul Bercea i-ar fi dat 300.000 de euro lui Traian Basescu.
"Intr-una dintre interceptarile familiei Anghel, domnul Mircea Basescu spune ca i-a dat 300.000 de euro lui Traian Basescu", a declarat Oana Stancu in cadrul emisiunii "Punctul de intalnire", la Antena 3.
Pavel Abraham, aparatorul familiei lui Bercea Mondial, a precizat ca nu are cunostinta de continutul tuturor inregistrarilor, dar ca stie ca ar fi existat discutii pe acest subiect intre clientii sai si Mircea Basescu. El a mai precizat ca si-a sfatuit clientii sa dea anchetatorilor toate probele, si ca, in cazul in care acestia nu le vor folosi in dosar, copii ale acestora pot fi facute publice.