Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii vor desfăşura, în perioada 1 aprilie 2011 31 decembrie 2013, programul "Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice", care are ca obiectiv reprofilarea unităţilor sanitare.
Conform noului program vor putea fi înfiinţate un număr de până la 71 cămine pentru persoane vârstnice, prin reorganizarea de unităţi sanitare cu paturi în care vor primi asistenţă între 2.500 şi 4.800 persoane vârstnice. De asemenea, există posibilitatea ca o parte dintre aceste unităţi să fie reorganizate şi în centre de permanenţă în care să fie asigurată continuitatea asistenţei primare.
În prezent, conform datelor Ministerului Municii există doar 25 de cămine de bătrâni cu 1.570 de paturi finanţate de la bugetul de stat şi autorităţile locale, 51 unităţi pentru tratarea pesoanelor cu afecţiuni psiholocomotorii şi încă 53 de unităţi finanţate de ONG-uri. Conform datelor raportate de direcţiile de asistenţă socială către Ministerul Muncii, peste 2.800 de persoane se află pe listele de aşteptare pentru a ocupa un loc într-un cămin de bătrâni. "Prin acest program pe care-l iniţiem, este pentru prima dată când statul finanţează fără implicarea autorităţilor locale sau a ONG-urilor o serie de unităţi destinate îngrijirii persoanelor vârstnice", a declarat ministrul Cseke Attila. Programul va avea un buget total de 230 milioane de lei, din care pentru 2011 vor fi alocate 65 milioane de lei.
Până la data de 30 martie a.c., autorităţile locale au obligaţia de a realiza demersuri pentru transformarea unităţilor sanitare care sunt pe lista de reprofilare în cămine de bătrâni.