x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din cauza crizei economice am putea trăi mai puţin

Din cauza crizei economice am putea trăi mai puţin

13 Mar 2013   •   08:58
Din cauza crizei economice am putea trăi mai puţin
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Criza economică ar putea ameninţa progresele înregistrate în materie de speranţă de viaţă în Europa dacă guvernele decid să îşi reducă bugetul alocat sănătăţii, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un raport publicat miercuri, preluat de France Presse.

 
'Un scenariu posibil şi care ameninţă progresele constante realizate în materie de speranţă de viaţă în Europa ar fi cuplarea unor crize economice sau sociale cu reduceri ale cheltuielilor pentru sănătate', a apreciat OMS într-un raport consacrat situaţiei din Europa, ce vizează 53 de ţări. 
 
Agenţia specializată a Naţiunilor Unite subliniază de asemenea că, deşi situaţia sanitară s-a ameliorat în Europa per total, discrepanţele rămân destul de mari între ţări. 
 
'Speranţa de viaţă la naştere a crescut cu cinci ani începând din 1980, ajungând la 76 de ani în 2010. Problema este că acest progres nu este împărţit în mod egal între ţări', a subliniat autorul raportului, Ritu Sadana, într-o conferinţă de presă marţi la Londra, înainte de publicarea documentului. 
 
În Spania, ţară unde speranţa de viaţă este cea mai ridicată din Europa, se trăieşte în medie până la 82,2 ani, în timp ce în Kazahstan, aflat la coada clasamentului, speranţa de viaţă nu este decât de 68,7 ani. 
 
Potrivit OMS, Europa - care numără 900 de milioane de locuitori repartizaţi din Europa Occidentală până în Asia Centrală şi trecând prin Israel - conţine nouă dintre ţările cu cea mai ridicată speranţă de viaţă din lume, chiar dacă continentul are cele mai ridicate niveluri ale consumului de alcool şi tutun. Creşterea speranţei de viaţă se explică în parte prin regresiunea anumitor boli, în special a celor cardiace, şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, conform raportului OMS, publicat odată la trei ani. 
 
Cheltuielile pentru sănătate variază enorm de la o ţară la alta, în contextul în care Franţa şi Olanda consacră 11,9% din PIB-ul lor sănătăţii /cifre din 2010/, faţă de numai 2,5% în Turkmenistan, a constatat OMS. Speranţa de viaţă variază de asemenea considerabil între sexe: ea este de 80 de ani în medie la femei şi de 72,5 ani la bărbaţi. 'În 2010, bărbaţii nu au reuşit să atingă speranţa medie de viaţă a femeilor din 1980', a notat Ritu Sadana.

×
Subiecte în articol: speranta de viata criza economica