x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dîncu, la funeraliile militarilor decedaţi în cele două accidente aviatice: Camarazii noştri au fost cei mai buni

Dîncu, la funeraliile militarilor decedaţi în cele două accidente aviatice: Camarazii noştri au fost cei mai buni

05 Mar 2022   •   17:30
Dîncu, la funeraliile militarilor decedaţi în cele două accidente aviatice: Camarazii noştri au fost cei mai buni
Sursa foto: Hepta

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, a spus sâmbătă, la ceremonialul militar şi religios organizat la Muzeul Marinei Române din Constanţa, unde au fost depuse şase dintre sicriele cu trupurile militarilor care au murit în dublul accident aviatic petrecut zilele trecute în Dobrogea, că "numai cei mai buni plătesc cu viaţa" şi că "cel mai important lucru este să protejăm viaţa".

"În primul rând vreau să spun că oamenii noştri, camarazii noştri au fost cei mai buni, pentru că numai cei mai buni plătesc cu viaţa. Oamenii cei mai buni, cei aleşi plătesc datoria cu propria lor viaţă şi atunci când trebuie să lupte pentru ca să-şi salveze camarazii. Să le păstrăm vie amintirea şi lumina pe care au lăsat-o după ei să ne inspire să fim şi noi mai buni, să încercăm să fim solidari unii cu alţii, să încercăm să fim alături de familiile îndurerate, chiar dacă nimic nu poate înlocui golul pe care îl lasă un tată, un soţ, un fiu, un camarad sau un prieten. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea mângâiere şi putere pentru ca să putem să înţelegem şi să acceptăm ceea ce nu putem schimba. Iar noi, cei care am rămas vii, să încercăm şi care putem face ceva, să nu uităm că cel mai important lucru este să protejăm viaţa, pentru că nimic nu este mai important decât viaţa noastră şi a camarazilor noştri. Dumnezeu să-i ierte şi să-i primească în lumea celor drepţi pe eroii noştri care au zburat la cer şi nu s-au mai întors", a spus Dîncu.

La ceremonialul de la Muzeul Marinei Române au participat rude, prieteni ai celor decedaţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale. Au fost citite ordinul MApN de înaintare în grad post-mortem a eroilor căzuţi la datorie, precum şi decretul privind decorarea de către şeful statului a celor opt militari care şi-au pierdut viaţa.

×
Subiecte în articol: vasile dincu