Întrebat, vineri, în cadrul forumului Black Sea and Balkans Security, cum vede insistențele Rusiei în ceea ce privește acuzațiile pe care le aduce României că ar furniza armament ucrainenilor, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că totul face parte din „războiul hibrid” pe care îl duce Rusia cu țările care sprijină Ucraina.
„V-am vorbit despre războiul 5D pe care Rusia în acest moment îl duce față de toate țările din Europa Centrală și de est, un război hibrid, pornit cu mult timp în urmă, în care, din când în când, cam o dată la 30 de zile, apare un purtător de cuvânt care acuză România pentru diverse lucruri: că furnizează armament sau că furnizează instruire sau că furnizează soldați – ați văzut – mercenari (...). Toate acestea sunt elemente ale războiului hibrid împotriva Ucrainei și României, împotriva coaliției internaționale care sprijină, în acest moment, războiul drept pe care Ucraina îl are pentru apărarea teritoriului. Tratăm ca atare asemenea încercări de a manipula opinia publică: fac parte din războiul de manipulare și propagandă al Rusiei”, a spus Vasile Dîncu.
Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt în cadrul Ministerului de Externe din Rusia a acuzat România că trimite ajutor militar Ucrainei. Ea a spus că ar fi fost aprobat recent „al cincilea pachet”, susținând că că a existat o discuție telefonică între miniștrii Apărării din cele două țări, în care ar fi discutat despre acest ajutor. Zaharova a făcut, de altfel,, apel la autoritățile române „să recunoască” faptul că au acordat acest sprijin.
„O agenție română de știri a relatat despre o recentă conversație telefonică între ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, și omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, care care și-a exprimat recunoștința pentru al cincilea pachet de ajutor militar românesc recent aprobat pentru forțele armate ucrainene, inclusiv arme mici, muniție și piese de rezervă pentru echipamente militare. Este pentru prima dată când a ieșit la iveală atât de explicit și de public (ajutorul acordat - n.r.), deși înregistrări video cu folosirea unor proiectile fabricate în România de către forțele armate ucrainene au mai apărut înainte pe rețelele sociale. Dar nu exista o dovadă factuală directă”, a spus Zaharova.
Vasile Dîncu a admis că a vorbit la telefon cu omologul său Oleksii Reznikov, dar a spus că discuția s-a axat pe întâlnirea de la Rammstein, care va avea loc în 8 septembrie, în cadrul Comitetului de sprijin pentru Ucraina.
(sursa: Mediafax)