x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorul Apemin Tuşnad acuzat de ultraj

Directorul Apemin Tuşnad acuzat de ultraj

03 Iun 2010   •   00:00

Directorul Apemin Tuşnad, Kurko Gyarfas, este acuzat de poliţiştii TF Harghita de săvârşirea infracţiunii de  ultraj, după ce a pătruns în biroul de mişcare a staţiei CFR Tuşnad-Sat, în ciuda faptului că pe uşă era menţionat "Acces interzis persoanelor străine", şi în biroul şefului de staţie, unde a rupt declaraţia dată de o persoană şi a agresat un poliţist.

Şeful staţiei CFR Tuşnad-Sat, Benedic Eugen, a declarat pentru Jurnalul Naţional că în cursul zilei de marţi a observat că în zona căii ferate se efectuează lucrări cu un utilaj şi se scoate piatra cubică de pe locul unde se afla cândva rampa de încărcare marfă. "Am constatat că se execută o lucrare neautorizată pe terenul CFR, pe rampa staţiei acesteia şi anume cei de la Apemin fac o lucrare de asfaltare sau modernizare. Când am văzut că distrug rampa, ridicând piatra cubică, m-am dus şi i-am întrebat dacă au autorizaţie. Nu mi-au putut prezenta autorizaţie şi i-am rugat să înceteze activitatea până la clarificarea situaţiei. Nu s-a ajuns însă la un consens, motiv pentru care a venit un domn director de la Apemin. Le-am spus să meargă la regionala CFR pentru autorizaţie, dar el nu, că nu e terenul nostru (al CFR - n.r.). Am considerat că în situaţia dată sunt în măsură să înştiinţez organele competente, şeful de divizie al meu şi Poliţia TF Miercurea Ciuc", a afirmat Benedic.


CU MÂNA ÎN GÂTUL POLIŢIŞTILOR
Potrivit acestuia, la scurt timp a sosit un echipaj compus din doi poliţişti, dintre care unul era şeful de post TF Miercurea Ciuc. Cei doi poliţişti TF l-au invitat pe şeful de lucrare şi pe topograf în biroul şefului de staţie unde au luat declaraţii srise. "După ce am dat şi eu o declaraţie poliţiştilor, a apărut un individ, despre care pe urmă am aflat că e patronul SC Apemin, domnul Kurko Gyarfas. A intrat acolo (în biroul şefului de staţie - n.r.), a luat declaraţia de pe masă, din faţa topografului şi a celor doi poliţişti, a rupt-o şi a băgat-o în buzunar, spunându-i topografului să nu dea nici o declaraţie", ne-a spus şeful de staţie. Benedic Eugen mai susţine că în acel moment şeful de post TF Miercurea Ciuc s-a ridicat, s-a prezentat "Sunt agent Duşa" şi i-a cerut să se legitimize şi dânsul. "Atunci a început o altercaţie, domnul Kurko i-a dat un pumn poliţistului. Era foarte pornit. A fost agresiv de când a intrat. A avut loc o ambuscadă între cei trei, până ce poliţiştii au putut să-l imobilizeze. Cei doi poliţişti au fost răniţi, aveau ceva semne pe gât şi pe faţă. Domnul Kurko nu a avut nimic. A fost încătuşat şi a rămas în biroul de mişcare până ce au venit celelalte organe. Impegatul de mişcare sunase la 112 că nu putea să lucreze, dar şi poliţiştii au cerut ajutor şi prin 112. După ce a venit şeful de post de la Tuşnad Băi, a fost descătuşat", a conchis Benedic. În cursul zilei de miercuri, directorul Apemin Tuşnad a fost invitat la Procuratura Harghita, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de ultraj împotriva a doi poliţişti din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Harghita. Prim-procurorul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, Fabian Orsolya Kinga, a declarat pentru Jurnalul Naţional că în cauză se efectuează cercetări, urmând apoi să se decidă dacă se va începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Kurko Gyarfas.
Jurnalul Naţional a încercat să ia şi punctul de vedere al lui Kurko Gyarfas, însă acesta, până la închiderea ediţiei, nu a putut fi contactat.
Kovacs Anna

×
Subiecte în articol: observator