x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în circul românesc. Clovnul Siminică a murit

Doliu în circul românesc. Clovnul Siminică a murit

28 Sep 2018   •   15:39
Doliu în circul românesc. Clovnul Siminică a murit

Clovnul Siminică a murit, informează România TV.

 

Unul dintre cei mai iubiţi clovni din istoria circului românesc, cunoscut mai ales sub numele de scenă, Siminică, a murit, informează România TV în jurnalul orei 14.00.

Acesta s-a născut la circ. „Părinţii mei lucrau tot la circ, dar nu erau artişti mari. Erau săraci şi aveau doi copii. Locuiau într-o fostă cuşcă a leilor, pe care au primit-o pentru că animalele au murit. Acolo m-am născut eu, într-o cuşcă de lei", spunea artistul într-un interviu. Când te aplaudă lumea, nu mai simţi nimic, refuzi orice numai pentru aplauzele alea, mai spunea el.

Viața sa a fost presărată cu numeroase tragedii. „Când a murit fratele meu, eu eram în mijlocul altui spectacol. La fel s-a întâmplat şi cu părinţii mei. Îmi dădeau lacrimile când mă gândeam, dar eu râdeam. Lumea nu trebuie să ştie niciodată de necazurile tale", spunea el.

"Am facut de toate: si acrobatie, si comedie. Lumea ma iubea fiindca eu ii parodiam pe toti. Cantam, dansam, mai spuneam si cate-o prostioara, dar cel mai mult imi placea sa-i vad pe oameni zambind. Debutul meu propriu-zis a avut loc in 1956. Eram cu un program in Bulgaria. S-a imbolnavit clownul si n-avea cine sa faca numerele de comedie. Asa ca am intrat eu in spectacol, in locul lui. Aveam vreo 20 de ani. "
Avram Simion (clovnul Siminică)

 "La reprezentatiile lui Siminica, ne prapadeam (pe noi) de ras, cu toate ca ii stiam poantele pe dinafara. Doar il vedeam in fiecare zi. Dar glumele lui erau savuroase", isi aminteste Leonard Iozefini.

×
Subiecte în articol: clovn siminica a murit