x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în politica românească. Un important lider a murit după o grea suferință

Doliu în politica românească. Un important lider a murit după o grea suferință

25 Apr 2020   •   14:06
Doliu în politica românească. Un important lider a murit după o grea suferință
Sursa foto: pixabay.com

Fostul prefect al județului Brăila în timpul guvernelor Emil Boc și Răzvan Ungureanu, Dumitru Popa a decedat, în noaptea de vineri  spre sâmbătă, după o lungă și grea suferință. 

Popa era născut în 1958 și absolvent al Facultății de Tehnologia Costrucțiilor de Mașini în 1983.

Dumitru Popa, a fost prefect al Brăilei în perioada octombrie 2009-iunie 2012, și subprefect în perioada martie 2006-septembrie 2009. Acesta a ocupat, începând din 19 august 2013, funcția de director al Direcției relații contractuale din cadrul CASJ Brăila.

Cariera politică a lui Dumitru Popa a început cu postura de consilier local municipal al Partidului Democrat, apoi, începând cu luna iunie 2005 a fost numit în postura de Director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Brăila, când Alianța DA (PNL-PD) a acces la guvernare. 

 

Sursa realitateadebraila.net

×
Subiecte în articol: Dumitru Popa