x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosar penal pentru şeful ANI. Horia Georgescu a fost prins conducând cu permisul suspendat

Dosar penal pentru şeful ANI. Horia Georgescu a fost prins conducând cu permisul suspendat

02 Sep 2013   •   09:44
Dosar penal pentru şeful ANI. Horia Georgescu a fost prins conducând cu permisul suspendat

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal după ce vineri a fost depistat de poliţiştii bucureşteni conducând, deşi avea permisul suspendat, a declarat pentru Agerpres, Andrei Codău, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Codău a spus că şeful ANI avea permisul suspendat din data de 9 august, pentru depăşirea vitezei legale.

Horia Georgescu a contestat în instanţă măsura suspendării şi, până la luarea unei decizii definitive, a obţinut un certificat de grefă care i-ar fi permis să conducă, însă acesta nu a venit să îl înregistreze la poliţie.

Poliţiştii rutieri l-au depistat pe Georgescu conducând cu permisul suspendat în data de 30 august, pe şoseaua Chitilei, în jurul orei 3,00.

Potrivit BPR, Georgescu a adus a doua zi certificatul de grefă la Poliţie, însă a fost mult prea târziu, pentru că oamenii legii îi întocmise deja dosar penal.

×