x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Dosarul Flota”, închis pe blat

"Dosarul Flota”, închis pe blat

de Eliza Popa    |    27 Feb 2008   •   00:00
"Dosarul Flota”, închis pe blat
Sursa foto: BOGDAN IURASCU/

STUPEFIANT. Nimeni nu-i vinovat că s-au prăduit toate vapoarele
"Dosarul Flota” a fost închis pe şest în decembrie 2007. Anunţul oficial a fost făcut, ieri, la bilanţul DNA, de procurorul-şef Daniel Morar, care a omis să explice şi cauzele pentru care structura pe care o conduce nu a dat publicităţii acest fapt. Raport expertizăRechizitoriu "Dosarul Flota"


STUPEFIANT. Nimeni nu-i vinovat că s-au prăduit toate vapoarele

"Dosarul Flota” a fost închis pe şest în decembrie 2007. Anunţul oficial a fost făcut, ieri, la bilanţul DNA, de procurorul-şef Daniel Morar, care a omis să explice şi cauzele pentru care structura pe care o conduce nu a dat publicităţii acest fapt.


Cu excepţia şefului statului, fost inculpat, astăzi protejat de imunitatea conferită de poziţia de preşedinte, toate celelalte persoane au fost scoase de sub urmărire penală. După ce o primă expertiză plătită de fostul PNA a constatat un prejudiciu echivalent cu suma de 275 de milioane de euro, cea de-a doua, solicitată de Daniel Morar însuşi, prezentată în exclusivitate de Jurnalul Naţional, releva absenţa oricărei daune; ba, mai mult, experţii au scris (şi au semnat în acest sens) că statul român ar fi avut chiar de câştigat din afacerile făcute de Petromin cu grupul de firme norvegiene Torvald Klaveness Oslo. Motiv pentru care, deşi diferenţa dintre cele două expertize, ambele plătite de contribuabilii români prin intermediul procuraturii anticorupţie (indiferent că se cheamă Parchet sau Direcţie), se apropie de 300 de milioane de euro, iar rezultatele lor sunt diametral opuse, nu s-a mai cerut o a treia, ci s-a comunicat foştilor inculpaţi că au fost scoşi în bloc de sub urmărire penală.


ARTIFICII JURIDICE. Iniţial, în dosarul Flota au fost cercetate 136 de persoane, 80 fiind deferite justiţiei, la 10 august 2004, iar pentru altele 51 procurorii separând faptele. Potrivit unei prime expertize dispuse de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie (fostul PNA, actualul DNA), prin înstrăinarea a 16 nave, cei 80 de inculpaţi din dosar ar fi păgubit statul român cu peste 11.000 de miliarde de lei, echivalentul a 275 de milioane de euro. PNA a plătit pentru prima expertiză 10.000 de euro la nivelul anului 2004, când dosarul a fost înaintat instanţei supreme. Cea de-a doua expertiză din dosar a fost dispusă după ce DNA a infirmat soluţia dată de procurorii PNA, care au decis în 2004 trimiterea lui Băsescu în judecată, împreună cu alte 79 de persoane. Dosarul a fost de fapt restituit anchetatorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub pretextul unui text de lege abrogat ulterior. Potrivit articolului 209 din Codul de Procedură Penală, rechizitoriul nu fusese semnat de şeful PNA aşa cum prevedea legea, ci de adjunctul său. Textul de lege cu pricina a fost abrogat ulterior, iar legea actuală stipulează că regularitatea actului de sesizare a instanţei se face de către şeful secţiei de parchet. În august 2005, PNA s-a transformat în DNA, iar conducerea a fost preluată de alţi procurori. Deşi instanţa supremă cerea doar semnătura şefului de parchet, conducerea actuală a decis reluarea cercetările în dosar, fiind dispusă o nouă expertiză financiar-contabilă şi separându-se faptele lui Traian Băsescu de cele ale celorlalţi acuzaţi, deoarece beneficiază de imunitate.

×
Subiecte în articol: observator dosarul