Potrivit sursei citate, persoana a fost găsită la şase metri adâncime, în afara zonei de impact dintre cele două ambarcaţiuni implicate în accident.
Echipajele ISU au efectuat căutări în Lacul Snagov, unde au găsit şi o ambarcaţiune scufundată la 200 de metri de mal. Bărbatul a fost găsit la 40 de metri faţă de ambarcaţiunea scufundată.
Știrea inițială - Cinci persoane au fost rănite şi o persoană este de negăsit în urma unui accident produs la puţin timp după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, pe lacul Snagov, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit, a anunţat, duminică, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.
Potrivit sursei citate, patru dintre persoanele rănite au fost transportate la spital - două la Spitalul Elias, alte două la Spitalul de Urgenţă Floreasca, o femeie în vârstă de 30 de ani fiind în comă.
Cele cinci victime de pe Lacul Snagov, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit, au vârste cuprinse între 28 şi 37 ani, iar persoana dispărută este un bărbat de 60 ani, a anunţat duminică, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.
Bărbatul este căutat cu un echipaj de patru scafandri şi cu o barcă cu trei pompieri, adâncimea lacului fiind de 6 m.
Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat, pentru AGERPRES, că în urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care una "în aparenţă" nu prezenta leziuni şi a refuzat transportul la spital.
Potrivit medicului, dintre celelalte patru victime, două au fost transportate la Spitalul Elias şi două la Spitalul de Urgenţă Floreasca, toate prezentând politraumatisme.
"Cele două victime de la Spitalul Elias au traumatisme craniocerebrale minore, fracturi de membre inferioare, inclusiv fracturi deschise. Am transportat la Spitalul Floreasca două victime, din care una în stare gravă, cu politraumatisme, traumatism craniocerebral grav, care prezenta o comă post traumatică, cu traumatism craniofacial plus fracturi de membre inferioare", a spus Opriţa.
El a precizat că cealaltă victimă din cele două duse la Spitalul de Urgenţă Floreasca prezenta şi ea traumatism craniocerebral şi fractură deschisă de membre inferioare, fiind internată la Secţia de ortopedie.
Apelul de urgenţă din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost primit la ora 00,24.
Cinci persoane au fost rănite şi o persoană este de negăsit în urma unui accident produs la puţin timp după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, pe lacul Snagov, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit .
Sursa - Agerpres.ro
Citește pe Antena3.ro