Arheologii de la Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova au descoperit la Paulesti, la cativa kilometri de Ploiesti, doua morminte vechi de 4.500 de ani si unul vechi de o mie de ani, acesta din urma apartinand cel mai probabil unui membru al unei populatii nomade.
Arheologii au facut sapaturi la marginea padurii din localitatea prahoveana Paulesti, la cativa kilometri de Ploiesti si foarte aproape de DN 1, pentru descarcarea arheologica a zonei in vederea efectuarii unei investitii. Cua aceasta ocazie au fost descoperite trei morminte, dintre care doua vechi de 4.500 de ani si unul datand din urma cu un mileniu, conform arheologului Alin Franculeasa, care conduce lucrarile.
Potrivit Mediafax, ele trei morminte au fost descoperite in doi tumuli, intr-unul dintre acestea aflandu-se cele doua morminte vechi de 4.500 de ani. Franculeasa a declarat insa ca cea mai interesanta dintre aceste descoperiri este mormantul vechi de un mileniu.
In interiorul acestuia au fost descoperite ramasitele unui om inhumat in pozitie asemanatoare crestinilor, iar alaturi de ramasitele umane au fost descoperite resturile unui cal, respectiv capul si picioarele animalului, precum si copitele acestuia, ceea ce ii face pe arheologi sa presupuna ca mormantul apartine unui membru al pecenegilor, populatie nomada care a trait in secolele X- XI.
In acelasi mormant au fost descoperite mai multe obiecte din fier, respectiv varful unei sageti, o zabala si un harnasament, iar arheologul Alin Franculeasa spune ca nu este exclus ca in aceeasi zona sa fie descoperite si alte morminte foarte vechi.
Un câine fidel și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână, până când acesta a ieșit după ce a fost tratat pentru o afecțiune cerebrală.
Cățelul de talie...
Numărul deceselor asociate COVID-19 în Marea Britanie a depășit, vineri, 95.000, după ce țara a înregistrat încă 1.401 de decese. Marea Britanie înregistrează, însă, un record la vaccinare: peste 400.000...
Senatul Statelor Unite a aprobat, vineri, numirea generalului în retragere Lloyd Austin în funcţia de secretar al Apărării, informează site-ul Axios.com.
Austin, desemnat de preşedintele Joseph Biden pentru...
Peste 740.000 de români s-au programat la vaccinare în etapa a doua. Cei mai mulți s-au programat pe platforma dedicată.
Conform CNCAV, în perioada 15 ianuarie ora 15:00 până vineri, 22 ianuarie, ora 9:00, pe...
O femeie de 73 de ani din Bacău a murit, după ce a fost vaccinată. CNCAV susține că este vorba despre o „suprapunere de evenimente” fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea.
Direcția de Sănătate...
Premierul landului Bavaria, Markus Söder, este poziţionat cel mai bine în sondaje pentru a fi candidatul aianței Uniunea Creştin-Democrată / Uninea Creştin-Socială (CDU/CSU) pentru funcţia de cancelar în...
Autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul SUA, în contextul pandemiei. Noile măsuri vor intra în vigoare marți și vizează inclusiv copiii de peste 2...
Informațiile preliminare sugerează că varianta de coronavirus care a apărut în Marea Britanie ar putea fi cu 30% mai mortală, spune premierul Boris Johnson.
Datele au fost evaluate de oamenii de știință din...
Prefectul județului Timiș, Liliana Oneț, a suferit un accident grav astăzi, în timp ce se afla la schi, în stațiunea Muntele Mic din județul Caraș-Severin, anunță Press Alert.
Din primele informații,...
Cel puţin patru civili au murit vineri, în centrul Siriei, după noi raiduri aeriene atribuite Israelului, anunţă autorităţile de la Damasc, conform agenţiei AP.
Potrivit oficialităților siriene, avioane...
Aproape 38.000 de persoane s-au vaccinat vineri, din care peste 1.400 cu doza de rapel. În total, de la începutul campaniei, au fost vaccinate peste 370.000 de persoane.
Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV...
Patru bărbați au fost condamnați vineri la Londra în dosarul celor 39 de migranți găsiți morți într-un camion, în Anglia, în 2019. Pedepsele sunt între 13 și 27 de ani de închisoare, potrivit...
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma consideră că relaxarea restricțiilor din București se bazează pe cifre nereale și va fi aspru plătită.
„Iata ca si Centrul European pentru Controlul...
Sunt cazuri de COVID-19 care nu se raportează, iar autoritățile cunosc acest lucru, a declarat, vineri, șeful DSU, Raed Arafat.
Arafat a precizat că mulți dintre cei care ies pozitivi în urma testării cu test...
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat vineri un acord care va reduce la jumătate prețul testelor COVID-19 pentru cele 250 de milioane de teste destinate țărilor în curs de dezvoltare și care vor fi...