Şefa DSP Argeş, Sorina Honţaru, a fost demisă, după ce un medic de la Spitalul Judeţean a mers la muncă deşi avea simptome, iar ulterior a fost confirmat cu COVID-19. Conducerea DSP a fost preluată de un fost comandat al Spitalului Militar Piteşti.
Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a anunțat că şefa DSP Arges, Sorina Honţaru, a fost demisă, iar în locul ei la conducerea Direcției a fost numit col. dr. Alexandru Guiţă, fost comandat al Spitalului Militar Piteşti.
De asemenea, a fost demis și directorul medical de la Spitalul Județean de Urgență Argeş, Teodor Cătălin Constantinescu. În locul acestuia, a fost numit medicul Gheorghe Frătoaica, doctor UPU, fost medic militar.
Deciziile au fost luate după ce un medic de la Spitalul Județean Arges, cel mai mare din județ, a mers la muncă și chiar a operat, deşi avea simptome de COVID-19.
În acest moment, la spital este în curs şi o anchetă epidemiologică. Până acum, numărul contacţilor direcţi ai medicului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, infectat cu virusul COVID-19, este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află şi 24 de pacienţi, restul contacţilor fiind cadre medicale. S-a luat de asemenea decizia închiderii Secţiei de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a deschis un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
(sursa: Mediafax)