x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dumitru Chisăliță a demisionat din funcția de Președinte al Consiliului de Administrație Romgaz

Dumitru Chisăliță a demisionat din funcția de Președinte al Consiliului de Administrație Romgaz

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2025   •   12:26
Dumitru Chisăliță a demisionat din funcția de Președinte al Consiliului de Administrație Romgaz
Sursa foto: Dumitru Chisăliță

Dumitru Chisăliță, președintele Consiliului de Administrație al Romgaz, și-a anunțat demisia din funcție, declarând că își va relua activitatea în cadrul Asociației Energia Inteligentă, organizația pe care a fondat-o și în care activează de mai mulți ani.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Chisăliță a explicat că decizia vine în contextul în care nu a fost inclus pe lista scurtă de candidați admiși pentru noul Consiliu de Administrație al companiei și urma să fie revocat din funcție începând cu 11 noiembrie 2025.

„Există momente în viață în care drumul parcurs ne cere să ne oprim pentru o clipă, să privim înapoi cu recunoștință și înainte cu claritate. Astăzi este un astfel de moment pentru mine”, a transmis acesta.

Fostul președinte al CA Romgaz a adăugat că gestul său nu reprezintă o renunțare, ci o alegere de integritate și consecvență profesională.

„Am decis să îmi închei mandatul de președinte al Consiliului de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., o poziție care mi-a oferit onoarea de a contribui la definirea unei noi direcții strategice pentru una dintre cele mai importante companii din România.

Consider firesc ca această poziție să fie exercitată de o persoană validată și susținută prin mecanismele formale de selecție”, a declarat Chisăliță.

„Funcțiile sunt temporare, responsabilitatea este permanentă”

În același mesaj, fostul președinte a subliniat că adevărata putere nu vine din funcții, ci din libertatea de a gândi și acționa independent.

„Funcțiile sunt temporare, responsabilitatea este permanentă. Această demisie nu izvorăște din renunțare, ci din dorința sinceră de a-mi asuma o poziție corectă și echilibrată. Vreau să mă întorc acolo unde pot aduce cea mai mare valoare – în spațiul gândirii libere și al inițiativei independente, prin Asociația Energia Inteligentă”, a mai spus el.

Chisăliță a mulțumit echipei Romgaz pentru colaborare, subliniind că anii petrecuți în companie au fost „o experiență intensă, plină de învățăminte și provocări”.

„Am descoperit oameni dedicați, competenți și pasionați, care, dincolo de cifre și strategii, au pus suflet în fiecare decizie privind viitorul energetic al României.”

„Nu e un pas înapoi, ci o continuare firească”

Dumitru Chisăliță a precizat că revenirea sa în fruntea Asociației Energia Inteligentă nu reprezintă o retragere, ci „o continuare firească a drumului profesional și personal”, prin care își propune să contribuie la analiza lucidă și la dezvoltarea de soluții curajoase pentru domeniul energetic românesc.

„Am învățat că adevărata putere nu stă în funcții, ci în libertatea de a gândi, de a construi și de a acționa în folosul oamenilor. Aceasta este direcția în care aleg să merg mai departe”, a încheiat Chisăliță.

×
Subiecte în articol: Dumitru Chisăliță Romgaz