x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator După zece ani de cercetări, Vîntu este pus sub urmărire penală pentru delapidare şi spălare de bani în dosarul FNI

După zece ani de cercetări, Vîntu este pus sub urmărire penală pentru delapidare şi spălare de bani în dosarul FNI

24 Mai 2012   •   09:22
După zece ani de cercetări, Vîntu este pus sub urmărire penală pentru delapidare şi spălare de bani în dosarul FNI

Procurorii Parchetului instantei supreme au inceput urmarirea penala in cazul lui Sorin Ovidiu Vintu, in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii (FNI), fiind acuzat de spalare de bani si delapidare.

Cercetarile efectuate au stabilit ca Vintu Sorin Ovidiu a supus procesului de spalare a banilor suma de peste 700.000 lei proveniti din infractiunea de delapidare si peste 9,6 milioane lei proveniti din infractiunea de inselaciune, adica peste 5,4 milioane de dolari la data prabusirii FNI.

Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus, in cauza constituita ca urmare a ordonantei din 3 august 2011 a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de infirmare a solutiilor de neurmarire din dosarele privind cauzele referitoare la FNI, Banca Agricola, Banca de Investitii si Dezvoltare si Banca Romana de Scont, inceperea urmaririi penale impotriva lui Vintu Sorin Ovidiu sub aspectul savarsirii infractiunilor de instigare la delapidare si spalare de bani (doua fapte).

"Invinuitul Vintu Sorin Ovidiu l-a determinat pe Nicolae Popa sa comita infractiunea de delapidare savarsita in dauna Fondului National de Investitii, pentru care autorul a si fost condamnat la pedeapsa de 15 ani inchisoare printr-o hotarare ramasa definitiva in a carei executare se afla in prezent. Totodata, invinuitul Vintu Sorin Ovidiu i-a inlesnit lui Nicolae Popa savarsirea infractiunii de delapidare prin promisiunile de a-l ajuta sa nu fie tras la raspundere penala si sa nu execute pedeapsa, precum si de a tainui sumele de bani obtinute", arata procurorii.

Ulterior savarsirii faptelor mentionate, Vintu ar fi dobandit si ar fi detinut, direct sau prin persoane fizice si juridice pe care le controla, sume de bani si alte bunuri provenite din delapidarea F.N.I. de catre Popa Nicolae si din savarsirea infractiunii de inselaciune in dauna FNI, cunoscandu-le provenienta.

De asemenea, Vintu ar fi efectuat mai multe operatiuni patrimoniale prin care bunurile provenite din infractiuni au fost transferate in mod repetat intre persoane pe care le controla, urmarind ascunderea sau disimularea adevaratei lor naturi.

Totodata, in baza probelor administrate pana in prezent a rezultat ca Nicolae Popa a actionat sub coordonarea lui Vintu Sorin Ovidiu, care a fost initiatorul intregii operatiuni si principalul beneficiar al sumelor cu care a fost fraudat Fondul National de Investitii. Astfel, dupa ce in perioada 1999 - 2000 a realizat mai multe rascumparari de unitati de fond FNI prin intermediul lui Popa Nicolae sau a societatilor in care era administrator sau asociat majoritar, Vintu ar fi utilizat aceste sume la achizitionarea de bunuri imobile.

"Rezulta ca, din anul 2003 si pana in prezent, Vintu Sorin Ovidiu a detinut bunurile provenite din delapidarea si din inselarea Fondului National de Investitii si i-a introdus intr-un mecanism economico-financiar complex, transferand succesiv numeroase bunuri imobile intre proprietarii pe care ii controla.
Cercetarile continua in vederea lamuririi tuturor imprejurarilor de fapt si stabilirii raspunderii judiciare", explica sursa citata.

La propunerea Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica, in considerarea dosarelor aflatepe rolul acesteia, in care se efectueaza cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de spalare de bani de catre Sorin Ovidiu Vintu, precum si a solicitarii de redeschidere a dosarului Fondului National de Investitii formulate de condamnatul Nicolae Popa, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, au fost analizate cauzele solutionate anterior de Ministerul Public, iar prin ordonanta din 3 august 2011 a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus infirmarea solutiilor de neurmarire din dosarele mentionate si continuarea cercetarilor in cadrul aceleiasi cauze, intr-o abordare unitara.

Vezi schema financiara aici.

Nicolae Popa a fost condamnat definitiv la 15 ani de detentie in cazul FNI. (Mediafax)

×