Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) continuă ecologizarea zonei din dreptul navei Queen Hind, scufundată pe 24 noiembrie, în acvatoriul Midia, cu 16.400 de oi vii la bord, urmând să fie preluate ultimele cadavre de animale din interiorul barajului antipoluant, informează un comunicat de presă transmis luni de către reprezentanţii instituţiei.
Conform sursei citate, încă de sâmbătă dimineaţa în bazinul portuar Midia nu mai sunt cadavre de animale pe apă.
"Azi dimineaţă au fost reluate operaţiunile de curăţare a zonei, cadavrele animalelor fiind încărcate în recipiente special pregătite pentru transportul acestora urmând a fi transportate cu o gabară ce s-a deplasat în zona afectată, pentru încărcare, şi estimăm că în cursul zilei de luni, 2 decembrie, să finalizăm operaţiunea de ecologizare a zonei", se arată în comunicatul de presă transmis de CNAPM Constanţa.
Autoritatea portuară a mai anunţat că a fost selectată o firmă autorizată pentru preluarea şi neutralizarea cadavrelor oilor moarte în sinistrul naval ce a avut loc în acvatoriul portului Midia, duminică 24 noiembrie.
"Cu toate că şenalul navigabil este blocat parţial de Queen Hind, scufundată pe tribord, traficul în zona Midia a Portului Constanţa se desfăşoară în condiţii de siguranţă, nefiind înregistrate întârzieri la sosirea sau la plecările din port, pe epavă fiind montate lumini de avertizare pe timpul noapţii, pentru o mai bună vizibilitate", mai precizează administraţia.
În perioada sâmbătă, 30 noiembrie, luni 2 decembrie, au intrat în portul Midia cinci nave comerciale, iar alte şapte nave au părăsit acvatoriul, pentru perioada următoare fiind avizate, la operare, alte două nave.