Clădirea din strada Ion Mincu numărul 11, în care îşi desfăşoară activitatea de peste zece ani Editura Curtea Veche, a fost sechestrată abuziv sâmbătă dimineaţă. În jurul ore şase, firma de bodiguarzi Civis Pază a blocat toate porţile cu lacăte şI lanţuri.
Toate s-au întâmplat la mai puţin de 50 de metri de Secţia 2 Poliţie. Scenariul este demn de un film prost, cu recuperatori şi mardeiaşi care-şi fac mendrele sub nasul autorităţilor, care, la rândul lor, nu pricepeau ce se intâmpla în jurul lor şi nici nu înţeleg ce rost au pe lume. Şi care s-au hlizit văzând cum, în vecinătatea sediului lor, nişte cotonogari de Ferentari au pătruns cu anasâna într-o casă şi apoi, demni, cu prestanţa pe care le-o dă uniforma, s-au ascuns.
Aşadar, asaltul s-a produs la ivirea zorilor, Paznicul Editurii a rămas sechestrat în interiorul clădirii. De altfel, firma care a luat cu asalt clădirea s-a făcut stăpână pe actele contabile, documente şi calculatoarele angajaţilor.
"Este inadmisibil ce se întâmplă! Noi ne desfăşurăm activitatea aici de peste zece ani. Am apărat această clădire de nenumărate ori de interesele imobiliare la care este supusă din cauza poziţiei sale. Dacă nu eram noi, de multă vreme aici ar fi fost ridicat un bloc! De altfel, imobilele din jurul ai eu fost puse la pământ rând pe rând! În acest moment sunt convinsă că ne aflăm în poziţia de a apăra angajaţii şI editura, oricum cultura este într-o situaţie deplorabilă în acestă ţară. Un asemenea abuz poate dezechilibra o activitate culturală!", a explicat Irene Arsene, directoarea Editurii Curtea Veche.
Clădirea se află într-un litigiu între Primăria Sectorului 1 şI un moştenitor pe nume Schalli Alexandru, o dispută purtată în instanţă, care este însă departe de a se fi terminat. Între timp, aşa cum se procedează în România, drepturile litigioase au fost vândute. Cui? Unuia care ştie ce se face cu ele. Acesta este şi motivul pentru care s-a ajuns la intimidări de acest gen. Interesant este faptul că angajaţii Secţiei 2 de Poliţie nu au dorit să prezinte actele cu care firma Civis Pază ar fi primit "dispozitivul în observaţie".
De neimaginat este şi faptul că imobilul pe care s-a pus sechestru, în care îşi desfăşoară activitatea editura Curtea Veche cu peste 50 de angajaţi, este prezentat de firma de paza şi acceptat de poliţie, ca "imobil nelocuit". Conducerea editurii a depus o plâgere penală pentru tulburare gravă de posesie. Contactat telefonic, moştenitorul imobilului nu a vrut să comenteze incidentul.
Clădirea din Strada Ion Mincu numărul 11 s-a aflat, la un moment dat, pe lista B de patrimoniu. În anul 2000, a dispărut de pe listă. Poziţia casei, dar şi interesele imobiliare au făcut ca, în acest moment, un întreg stol de ciori flămânde să o vadă... la pământ. Ca să se înfrupte. Instituţiile statului, ca de obicei, au ridicat din umeri. Noi însă vom căuta să aflăm în zilele ce urmează dacă există legături oculte între firma de pază (patronată de un italian) şi conducerea secţiei 2 Poliţie. Vom vom ţine de asemenea la curent cu activitatea si interesele cumparatorului drepturilor litigioase, despre care sursele ne spun deja că este unul dintre principalii şobolani imobiliari ai Bucureştiului.
Cum se va termina coşmarul ăsta, vom afla pesemne când instituţiile statului nu vor mai fi în pauză. Până atunci, poate găseste şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Guran, explicaţia impotenţei subordonaţilor săi. Ori leacul.
Citește pe Antena3.ro