După o absenţă de trei ani, El Niño revine. Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei (National Oceanic and Atmospheric Administration - NOAA) a anunţat că acest eveniment climatic, care revine o dată la trei-cinci ani, se manifestă deja în Pacificul tropical, scrie ziarul francez Le Monde. Cercetătorii de la NOAA nu se pronunţă încă asupra intensităţii, dar asigură că ar persista cel puţin până la începutul anului 2010.
El Niño este faza caldă a unei oscilaţii cuplate a oceanului şi a atmosferei. A fost botezat astfel în secolul al XIX-lea de către pescarii peruvieni, care-i remarcaseră efectele în perioada Crăciunului - în spaniolă, El Niño înseamnă copil, referinţă la naşterea lui Isus. Se caracterizează printr-o creştere a temperaturilor în Pacificul tropical ce poate atinge 5 grade Celsius - aşa cum s-a întâmplat în 1998, în cursul celui mai puternic Niño înregistrat vreodată. Această încălzire este însoţită de o serie de efecte adesea catastrofale pentru populaţia rurală, din America de Sud până în Australia trecând prin Asia de Sud-Est.
Precipitaţiile în cantitate foarte mare în unele regiuni din Argentina sau din Brazilia afectează recoltele şi provoacă adesea curgeri de noroi periculoase. În Indonezia şi în Australia, se înregistrează câteodată perioade dramatice de secetă. În Statele Unite, El Niño favorizează furtuni violente pe timpul iernii, în California şi în sudul ţării.
Alte efecte, mai puţin sesizabile, au consecinţe la fel de redutabile: creşterea temperaturii apelor de suprafaţă ale Pacificului tropical împiedică ridicarea apelor de adâncime bogate în nutrimente. În consecinţă, în largul coastelor peruane şi chiliene, planctonul nu se mai dezvoltă, iar peştii care se hrănesc cu el încep să dispară.
Efectele în cascadă nu se opresc aici: reducerea activităţii biologice în ocean generează diminuarea populaţiilor de păsări de mare, şi de aici scăderea temporară a industriei de guano - colectat pentru a fi transformat în îngrăşământ agricol.
Cu toate acestea, 'contrar credinţei populare, nu toate efectele lui El Niño sunt negative', explică NOAA în comunicatul său. 'Generează precipitaţii hibernale benefice în sud-vestul arid' al Statelor Unite şi 'reduce riscul de incendii în Florida'.
De câţiva ani, mediul financiar se interesează cu mare atenţie de previziunile legate de El Niño: acesta poate permite anticiparea evoluţiilor pe termen mediu a cursului anumitor materii prime.
De exemplu, El Niño generează ierni blânde în America de Nord şi reduce activitatea ciclonică în bazinul atlantic. Aceste două efecte ar trebui să atragă scăderea tensiunilor pe piaţa energiilor fosile: iernile blânde nu atrag cheltuieli importante pentru încălzire şi reducerea ciclonilor în Atlantic ar trebui să protejeze infrastructurile petroliere din Golful Mexic împotriva distrugerilor şi, în consecinţă, a reducerii capacităţii de rafinare.
Pe plan climatic, apariţia bruscă a lui Niño ar duce la creşterea temperaturilor medii globale în anul în curs: unii afirmă că 2009 va figura printre anii cei mai calzi.
Agerpres
Citește pe Antena3.ro