x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elevă din Argeş, găsită spânzurată. Tatăl adolescentei de 14 ani era plecat la muncă în străinătate

Elevă din Argeş, găsită spânzurată. Tatăl adolescentei de 14 ani era plecat la muncă în străinătate

02 Dec 2013   •   14:00
Elevă din Argeş, găsită spânzurată. Tatăl adolescentei de 14 ani era plecat la muncă în străinătate

O adolescentă în vârstă de 14 ani, elevă la o şcoală din municipiul Curtea de Argeş, a fost găsită spânzurată, luni, în apartamentul în care locuia. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii decesului.

Adolescenta a fost găsită spânzurată de clanţa uşii unuia dintre dormitoare, iar echipajul medical de urgenţă care a fost solicitat la faţa locului nu a mai reuşit să o resusciteze, potrivit Agerpres.

"Principala ipoteză este cea a unei sinucideri. (...) Din primele cercetări nu au rezultat motive aparente care să o fi determinat să recurgă la acest gest şi nu a fost găsit niciun mesaj de adio", a declarat Mădălina Bălănescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, potrivit RTV.

Anchetatorii au descoperit pe pereţii camerei în care a fost găsit cadavrul fetei mai multe desene, a căror semnificaţie urmează să fie analizată. Adolescenta de 14 ani locuia împreună cu mama sa şi cu cele două surori, tatăl fiind plecat la muncă în străinătate.

×