Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Completul de 5 judecători al ÎCCJ, format din vicepreşedinta instanţei supreme, judecătoarea Rodica Aida Popa, şi judecătoarele Cristina Rotaru, Angela Dragne, Rodica Cosma şi Ioana Bogdan, aceasta din urmă recuzată de trei ori de avocaţii fostului premier Adrian Năstase, vor trebui să decidă dacă menţin condamnarea la 3 ani cu suspendare a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian sau îl achită pe fostul prim-ministru.
În motivele de recurs formulate de fostul premier, expuse pe 34 de pagini şi prezentate de Lumea Justiţiei, Adrian Năstase, condamnat la fond pentru şantaj şi achitat pentru infracţiunea de luare de mită şi de spălare de bani, arată că faptele care i se impută nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, motiv pentru care solicită schimbarea încadrării juridice a faptei. Totodată, fostul premier, prin avocaţii săi Ion Cazacu, Lucian Bolcaş şi Adrian Miclescu, a evidenţiat că în dosarul de urmărire penală au fost introduse acte prin mijloace extraprocedurale, precum xerocopierea sau ataşarea, dar şi că înregistrările ambientale au fost realizate în mod necorespunzător. Vă prezentăm câteva din motivele de recurs depuse de Adrian Năstase la ÎCCJ, care urmează să fie dezbătute la următorul termen din dosar, la data de 9 septembrie 2013
Adrian Năstase arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că în dosarul de urmărire penală care îl vizează există documente care au fost adăugate la dosar prin mijloace extraprocedurale ale “xerocopierii” sau ale “ataşării”:
“În constituirea dosarului de urmărire penală, finalizat prin rechizitoriul în cauza de faţă – Dosar 68/P/2008 – sunt înglobate acte de urmărire penală prin mijloacele extraprocedurale ale «xerocopierii» (procesul verbal din 03.06.2009 ce indică temeiuri procedurale fără nicio legătură cu cauza) sau ale ataşării (procesul verbal din 17.08.2006 de «ataşare» a dosarului 101/2006 la dosarul 8/P/2006);
Procedura – ca atare – este lovită de nulitate care afectează şi substanţa acestor acte. Aşa cum am arătat şi în motivarea scrisă a excepţiilor invocate, contrar dispoziţiilor Înaltei Curţi, care a statuat că actele de urmărire penală efectuate în cauză, cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1999, sunt nule absolut, Parchetul a menţinut aceste acte, în dosarul nr. 68/P/2008, în integritatea lor, sub forma actelor premergătoare sau chiar a unor acte de urmărire penală.
Probele efectuate în dosarul «ataşat» 10/P/2006 precum şi xerografierile din dosarul 8/P/2006 trebuiau înlăturate din prezenta cauză, în urma cererii adresate instanţei de fond!
Această cerere expresă, esenţială pentru soluţionarea cauzei, nu a căpătat nicio rezolvare din partea instanţei de fond, nici în Încheierea din 24 noiembrie 2010, nici în expozitivul Sentinţei penale nr. 474/30.03.2012.”
Înregistrare ambientală este nulă
Un alt motiv de recurs formulat de fostul premier Adrian Năstase, prin avocaţii săi, se referă la nulitatea probei realizate prin înregistrare ambientală.
“Proba realizată prin înregistrare ambientală este nulă, trebuind să fie înlăturată, printre altele, întrucât la data efectuării (13/14.03.2006) nu exista temei legal pentru efectuarea sa. Înregistrările în mediul ambiental au fost reglementate prin art 91(4) C.p.p. Introdus prin pct. 50 din Legea 356/2006, începând cu 6.09.2006, aşadar ulterior datei efectuării lor în cauză. (…) Deşi am menţionat expres acest aspect, atât în notele scrise depuse, cât şi prin pledoariile orale ale avocaţilor mei, instanţa de fond nu s-a pronunţat în legătură cu el, singura menţiune făcută, total neprocedural fiind: «Înalta Curte constată că nu este necesară o examinare separată a celorlalte obiecţiuni şi neregularităţi invocate de apărare în susţinerea cererii privind nulitatea absolută”.
În motivele de recurs formulate de ex-premierul Adrian Năstase, prin avocaţii săi, se arată că deşi raportul de expertiză criminalistică nr. 341/07.11.2011 în care se află şi înregistrările convorbirilor dintre Adrian Năstase şi Creţu Octavian, purtate la 13 şi 14 martie 2006, pe care fostul prim-ministru a solicitat instanţei de fond să le scoată din proces, pe motiv că sunt probe obţinute şi administrate ilegal – a stabilit cu certitudine că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru stabilirea autenticităţii şi realităţii probelor tehnice, în lipsa acestora probatoriul fiind ilegal obţinut şi administrat, instanţa de fond a folosit mai multe pasaje din transcrierea discuţiilor din data de 13 şi 14 martie 2006.
Judecătorii au validat mijloace de probă nelegale
Un alt aspect evidenţiat de Adrian Năstase în motivele de recurs este acela că pe parcursul urmăririi penale a fost încălcat principiul loialităţii administrării probelor, în sensul în care s-a încercat provocarea comiterii unei infracţiuni, în vederea obţinerii unui mijloc de probă: “Procurorii l-au determinat pe martorul/denunţătorul Creţu Octavian să poarte tehnica de înregistrare, ascunsă, la întâlnirea cu mine, l-au instruit, în sensul provocării mele la discuţii care să conducă la conturarea unei eventuale vinovăţii în privinţa mea şi l-au încurajat în această atitudine prin însoţirea lui, la locul întâlnirii, de către un ofiţer de poliţie judiciară. În textul art.68 alin.2 C.p.p. Se prevede: «este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continuie săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe».
Din păcate, judecătorii fondului, deşi aveau la îndemană acest remediu procedural şi o reglementare clară, în sensul în care, la 13 şi respectiv 14 martie 2006, nu erau permise înregistrări ambientale, au preferat să nu se pronunţe în legătură cu cererile mele de înlăturare a acestora şi au validat, prin condamnarea mea, mijloace de probă nelegale”.
Astfel, rezumând, fostul premier Năstase arăta că, prin raportarea la elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, în această cauză nu se găseşte nicio probă care să conducă la săvârşirea acestei infracţiuni:
“ cu privire la elementul material al infracţiunii – constrângerea prin ameninţare, am demonstrat că nu există nicio probă care să conducă la ideea vreunei ameninţări, directe sau indirecte, declaraţia mea şi a martorului/denunţător Creţu Octavian fiind convergente din acest punct de vedere (...)
cu privire la constrângerea morală (adică orice activitate de natură să inspire o temere şantajului, punând-o în situaţia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pretenţiilor făptuitorului) aceasta nu poate exista în cauză din considerentele deja amintite, întrucât, chiar dacă ar fi existat, ea nu s-a concretizat, atât timp cât Păun Ioan a recunoscut, în anul 2003, apartenenţa sa la SIE, în mod public şi de bună voie, lucru cofirmat de trei declaraţii ale Danielei Năstase, Irinei Paula Jianu şi Smarandei Corbeanu; în plus, chiar denunţătorul Păun Ioan a recunscut că efectele negative asupra carierei sale profesionale s-au produs, subsecvent publicării rechizitoriului, în care a fost şi el cercetat, în calitate de învinuit;
cu privire la latura subiectivă a infracţiunii – intenţia directă caracterizează această infracţiune de pericol, ceea ce nu poate concretiza în prezenta cauză având în vedere ansamblul probator şi explicaţiile date de mine, privind atât poziţia mea subiectivă faţă de ancheta în care eram inclus, cât şi dorinţa mea, explicită, de a evita un eventual scandal diplomatic, care s-ar fi declanşat dacă Irina Paula Jianu ar fi făcut publice afirmaţiile auzite chiar din gura presupusului şantajat Păun Ioan; latura subiectivă include şi scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos pentru sine sau pentru altul, aspect inexistent în prezenta cauză (...)
cu privire la urmarea imediată – folosul, injust, pentru mine sau pentru altul nici acest element nu poate fi regăsit, atât timp cât în cauză am solicitat denunţătorului Păun Ioan obţinerea unor declaraţii favorabile mie, soţiei sau Irinei Paula Jianu.
cu privire la darea în vileag a unei fapte, chiar imaginare, compromiţătoare pentru denunţătorul Paun Ioan – eventuala lui calitate de ofiţer SIE, cu misiune în străinătate, lipseşte elementul de compromitere, atât timp cât Serviciul de Informaţii Externe este o instituţie abilitată a statului, cu scopuri şi activităţi legale, chiar dacă nu sunt publice şi cu activitate cunoscută, la nivel diplomatic, de serviciile de informaţii ale statelor străine, care porcedează în acelaşi fel în România. (...)
Analizând toate aceste argumente, coroborând întreg materialul probator administrat în cursul cercetării judecătoreşti, se poate trage concluzia că faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj şi că instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare” subliniază motivaţia recursului.
articol preluat de pe lumeajustiţiei.ro
Citește pe Antena3.ro
