x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Euro 2008 nu e ecologic!

Euro 2008 nu e ecologic!

18 Iun 2008   •   00:00

Miniştrii mediului din Austria şi Elveţia, cele două ţări care găzduiescu Campionatul European de fotbal, s-au declarat nemulţumiţi de faptul că organizator competiţiei UEFA nu a luat măsuri ecologice pe stadioane pe durata desfăşurării meciurilor



Miniştrii mediului din Austria şi Elveţia, cele două ţări care găzduiescu Campionatul European de fotbal, s-au declarat nemulţumiţi de faptul că organizator competiţiei UEFA nu a luat măsuri ecologice pe stadioane pe durata desfăşurării meciurilor. Criticilor formulate li s-au alăturat miniştrii mediului din Germania şi Lichtenstein, reuniţi la o conferinţă în Elveţia. Deşi nu au precizat cu exactitate ce anume reproşează UEFA şi ce înseamnă “măsuri ecologice” pe stadioane, cei patru miniştri au cerut responsabililor de la forul european să cumpere certificate de emisie pentru cele patru săptămâni de competiţie. Potrivit ziarului francez Le Figaro, UEFA ar urma să cheltuiască aproximativ 930.000 de euro pentru achiziţionarea acestor permise.

×
Subiecte în articol: verde!