x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană

Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană

de Redacția Jurnalul    |    20 Sep 2023   •   13:30
Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană
Sursa foto: facebook

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, de 10% din PIB, a spus, miercuri, premierul Marcel Ciolacu, întrebat, într-o conferință de presă, despre creșterea impozitului pe veniturile nedeclarate, din proiectul de măsuri fiscale.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat câți bani crede că va aduce la buget măsura de creștere a impozitului pe veniturile nedeclarate până la 70%, prevăzută în proiectul de măsuri fiscale pus în transparență decizională.

„Trebuie să avem o combatere a evaziunii. Vreau să vă anunț cu tristețe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea. Nu este singura măsură. Sunt foarte multe măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale”, a spus Ciolacu.

Acesta a precizat că situația trebuie să intre pe un făgaș normal și nimeni să nu se mai „joace” cu evaziunea fiscală și traficul de droguri.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu evaziune