x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Executare mult prea silită

Executare mult prea silită

11 Iun 2009   •   00:00

Două autoturisme ale Primăriei Piteşti au fost puse sub sechestru ieri, în urma unei decizii judecătoreşti.



Lucia Frâncu, din Piteşti, a dat în judecată Primăria, cerând restituirea unui teren şi a unei case. Instanţa supremă a hotărât ca piteşteanca să fie despăgubită. Executarea silită este considerată abuzivă de către Primăria Piteşti care face câteva precizări.

"Hotarârea judecătorească în baza căreia s-a desfăşurat executarea respectivă nu obligă Primăria Piteşti la plata unor despăgubiri. Despăgubirile băneşti ce urmează a fi acordate numitei Frâncu Lucia cad în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Chiar dacă această obligaţie ar fi revenit Primăriei Piteşti, executarea silită efectuată ieri s-a desfăşurat cu încălcarea grosolană a legislaţiei în materie:

- Dacă executarea ar fi fost legală, prima măsură pusă în aplicare ar fi fost blocarea conturilor Primăriei Piteşti.
- Conform Codului de Procedură Civilă, executorul era obligat să evalueze anterior bunurile imobile şi să stabilească împreună cu Primăria bunurile care ar fi făcut obiectul sechestrului. Or, nici una din aceste obligaţii legale nu a fost îndeplinită de către executorul judecătoresc Eugen Fieraru.
- Prezenţa poliţiştilor nu se justifică, întrucât acest lucru ar fi putut fi necesar doar în situaţia în care Primăria s-ar fi opus în prealabil măsurii, iar executarea s-ar fi făcut în mod silit.
Faţă de cele întâmplate, constatăm că s-a încălcat flagrant legislaţia în materie şi s-a petrecut un abuz grav".

×
Subiecte în articol: observator