x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fabrica Nokia de la Jucu se închide cu o lună mai devreme

Fabrica Nokia de la Jucu se închide cu o lună mai devreme

25 Noi 2011   •   08:16
Fabrica Nokia de la Jucu se închide cu o lună mai devreme

Lipsa comenzilor inchide fabrica Nokia de la Jucu cu o luna mai devreme. Astfel, 500 din cei 1.830 de angajati ai Nokia Jucu vor parasi fabrica vineri, iar restul urmand sa plece pana la 30 noiembrie.

Liderul Sindicatului "Nokia Metal", Valentin Ilcas, a declarat vineri ca toti angajatii care vor pleca vor fi platiti pana la sfarsitul lunii martie, urmand ca din aprilie sa primeasca platile compensatorii negociate cu conducerea companiei, potrivit Mediafax.

"Un numar de 500 de angajati din schimbul de zi, care vor iesi vineri, la ora 19:00, vor parasi fabrica Nokia din Jucu, incetand astfel activitatea aici, si vor primi la despartire si un telefon Nokia 500. Restul de pana la 1.830 de angajati vor pleca treptat pana la 30 noiembrie, iar activitatea de productie la fabrica va inceta dupa aceasta data", a spus Ilcas.

Potrivit acestuia, prima de Craciun de 200 de lei negociata cu conducerea companiei va fi virata pe card angajatilor, in 10 decembrie.

Angajatii vor fi platiti de Nokia in intervalul decembrie - martie, iar din aprilie vor primi platile compensatorii negociate cu conducerea companiei.

Liderul Sindicatului "Nokia Metal" a precizat ca pentru angajati vor fi organizate, pana in luna martie, cursuri de recalificare si vor fi intocmite listele cu cei care aplica pentru suma de 500 de euro acordata de Nokia celor care vor sa isi deschida o afacere sau sa isi continue studiile.

"Vor fi organizate cursuri de recalificare in diverse meserii, bucatari, soferi, care sa le asigure angajatilor de la Nokia un nou loc de munca", a explicat Valentin Ilcas.

Grupul finlandez Nokia a decis, la sfarsitul lunii septembrie, sa inchida fabrica de la Jucu (judetul Cluj), in cadrul unui program de eficientizare si reducere a costurilor. Procedurile de inchidere a fabricii urmau sa se deruleze pana la finele anului, un numar total de 2.200 angajati pierzandu-si locurile de munca.

×