x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fără mijloace de publicitate sau reclame în curbe și intersecții

Fără mijloace de publicitate sau reclame în curbe și intersecții

16 Noi 2021   •   21:00
Fără mijloace de publicitate sau reclame în curbe și intersecții

Amplasarea mijloacelor de publicitate sau reclamă, cu excepția statuilor și monumentelor, în curbe și în intersecții este interzisă, potrivit unui proiect adoptat, marți, de Camera Deputaților.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.27 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în scopul interzicerii amplasării mijloacelor de publicitate sau reclamă, cu excepția statuilor și monumentelor, în curbe și în intersecțiile la nivel ale căilor de comunicație, în ampriză și în zonele de siguranță, precum și pe suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și în intersecții, potrivit raportului comisiilor de specialitate.

Legea a fost adoptată de Camera Deputatilor cu 239 de voturi „pentru”, 52 „contra” și o abținere.

Proiectul a fost inițiat de 40 de deputați PSD, PNL și minorități națioale.

 

(sursa: Mediafax)

×