x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Mediului îmbunătățește programul SUMAL 2.0

Ministerul Mediului îmbunătățește programul SUMAL 2.0

de Redacția Jurnalul    |    29 Ian 2024   •   14:15
Ministerul Mediului îmbunătățește programul SUMAL 2.0
Sursa foto: Facebook

Sistemul SUMAL 2.0 va fi îmnbunătățit, deoarece conține unele vulnertabilități, anunță ministrul Mediului, Mircea Fechet. „Ne dorim ca SUMAL 3.0 să pregătească aplicația pentru viitoarele tehnologii inovative și noile cerințe operaționale”, afiurmă el.

„După trei ani de funcționare a SUMAL 2.0 specialiștii noștri au descoperit chiar vulnerabilități în propriul sistem care sunt uneori speculate de rău-voitori. Una dintre aceste vulnerabilități este legată de faptul că opțiunea de a fi online sau ofline în timpul activităților în pădure aparține utilizatorului și asta nu e deloc în regulă. Există bineînțeles suprafețe de fond forestier unde nu există acoperire GSM, însă anumiți utilizatori de aplicație opresc datele mobile și în zonele cu semnal. Asta înseamnă că, la acel moment, conexiunea cu serverul SUMAL 2.0 se întrerupe și că în acel interval de timp utilizatorii pot recurge la fapte ilegale. (...) În legătură cu vulnerabilitățile care astăzi există dar și pentru că ne pregătim să supraveghem pădurea cu tehnologii avansate, hărți satelitare, camere de supraveghere video și tehnologia LIDAR, am decis împreună cu colegii de la STS să începem dezvoltarea versiunii SUMAL 3.0. Ne dorim ca SUMAL 3.0 să elimine orice vulnerabilitate constatată și să pregătească aplicația pentru viitoarele tehnologii inovative și noile cerințe operaționale”, spune Mircea Fechet.

El precizează că luni va fi pus în consultare publică textul ordonanței de urgență pentru dezvoltarea noii versiuni.

„Este important să precizăm că noua versiune nu înseamnă ca și în cazul sistemului SUMAL 2.0 o variantă construită de la zero, ci vom implementa o arhitectură informatică adaptată tehnologiei la zi. Cu alte cuvinte vom păstra tot ce a fost bun și tot ce a funcționat în vechea versiune și vom corecta ceea ce putem corecta și vom completa aplicația cu noi funcționalități. Asta înseamnă că vom dezvolta o infrastructură hardware și software pe mai multe direcții, care să susțină supravegherea activităților legate de pădure, prin monitorizarea pădurii prin intermediul hărților satelitare, supravegherea transportului de masa lemnoasă prin intermediul camerelor video și monitorizarea fondului forestier folosind tehnologia LIDAR”, adaugă Fechet.

Ministrul Mediului precizează că noul sistem va avea 350 de puncte de supraveghere, fiecare dintre ele având două camere LPR- licence plate recognition, precum și o camera de analiză avansată.

„De asemenea vom finanța 11 dispecerate, 10 dintre ele la gărzile forestiere și unul la sediul Ministerului mediului apelor și pădurilor. De asemenea vom achiziționa infrastructura hardware în centrul de date al STS, pentru stocarea imaginilor și pentru tot ceea ce presupune volum de date. La acest moment suntem în faza în care am solicitat clarificări celor trei ofertanți cu privire la ofertele depuse. Modalitatea de monitorizare cu ajutorul senzorilor LIDAR, sistemul pe care îl propunem este alcătuit din două tipuri de senzori, primul este aeropurtat și al doilea este alcătuit din 30 de senzori ultramobile, o aeronavă pentru senzorul aeropurtat și din nou capacități hardware, în centrul de date al STS, pentru stocare și analiză ce utilizează procesoare grafice. De asemenea vom implementa și o rețea de puncte permanente de sprijin la sol pentru toți senzorii ultramobile. Sistemul aeropurtat va scana fondul forestier național o dată pe an, la o densitate de cel puțin 30 de puncte pe metrul pătrat și în esență acest sistem reprezintă un instrument pentru verificarea managementului fondului forestier ce va reflecta și starea reală a pădurilor”, adaugă Mircea Fechet.

Totodată, el anunță introducerea unui sistem de management a dispozitivelor mobile care rulează aplicațiile SUMAL, astfel încât niciun utilizator să nu poată opri intenționat conexiunea de date sau conexiunea GPS, pentru a ascunde transporturi ilegale.

„ Este o vulnerabilitate pe care o vom remedia odată cu introducerea noului sistem și această măsură bineînțeles că va conduce la reducerea incidenței fraudării sistemului. O altă noutate este legată de montarea pe toate mijloacele de transport înscrise în SUMAL a dispozitivelor de localizare în timp real, dispozitive care de asemenea nu nu vor putea fi manipulate de utilizatori. Cu alte cuvinte, vom avea GPS pe toate mașinile care transportă masa lemnoasă în România. Pădurile României sunt ale României și ale românilor și așa trebuie să rămână iar exploatarea lor trebuie să se facă fără niciun metru cub de lemn în plus față de ceea ce spune legea”, încheie Fechet.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fechet SUMAL