Festival de criză la Răstoliţa

Festivalului de datini şi obiceiuri al Văii Mureşului şi-a redus durata la două zile, iar programul artistic a fost dominat de formaţiile locale, în detrimentul trupelor consacrate.

Anul trecut, la Răstoliţa era rupere de oase. La festivalul Văii Mureşului descindea însuşi Traian Băsescu, pe atunci în plină campanie electorală. Acum nu a mai descins nimeni, de frica linşajului, iar mai-marii judeţului care au dat startul festivalului, nu prea au fost băgaţi în seamă de puţinii oameni care sâmbătă dimineaţa erau la întorsul fânului. În acest an nici nu a fost aşa de mare sărbătoare, din cauza problemelor financiare, festivalul reducându-şi durata de la trei, la două zile. Lista cu interpreţi s-a redus proporţional: anul acesta organizatorii abia au reuşit să îi aducă pe Iris, Pepe, Aurel Tămaş şi Ioan Bocşa. Nu tu Phoenix, nu tu Boney M, ca în anii trecuţi. Noroc cu formaţiile locale din toate satele care au reuşit să menţină atmosfera non-stop. Şi au fost de unde: 13 localităţi (Brâncoveneşti, Aluniş, Ideciu de Jos, Ruşii Munţi, Deda, Vătava, Răstoliţa, Lunca Bradului, Stânceni, Petelea, Suseni, Reghin, Topliţa) şi-au dat mâna şi au format Asociaţia Comunităţilor Mureş - Călimani, cu principalul scop de a organiza Festivalul Văii Mureşului. Şi aici, cu oarece scandal: niciunul dintre cei 13 primari nu s-a vrut preşedinte al asociaţiei în acest an, deci responsabil cu organizarea. Pocinogul a căzut pe primarul din Aluniş, Kocsis Adalbert, care acum îşi mai numără câteva fire albe: "Anul viitor festivalul s-ar putea să arate mai fain deoarece anul viitor nu eu voi fi preşedintele acestei asociaţii. Statutul prevede ca în fiecare an preşedinte să fie alt primar. Este o muncă destul de grea, 25 de ore din 24 ca să iasă festivalul bine. Festivalul este însă o ocazie pentru turiştii români şi străini să ne cunoască pe noi, să ne cunoască mâncărurile, datinile şi obiceiurile".

Anul acesta festivalul s-a împărţit în două: o parte cu satele, tradiţia şi mâncarea naturală, cealaltă parte, cu chinezării, chipsuri, sucuri, paintball şi alte asemenea. De fapt, festivalul adevărat s-a desfăşurat în zona satelor alegorice, amenajate de fiecare participant cu ce a găsit mai bun pe la el prin comună sau oraş. Cu mâncăruri gătite la ceaun, cu boţ de brânză şi balmoş, şi mai ales cu costume populare. Frumoase sunt costumele noastre, iar pe Valea Mureşului fiecare sat are costumul său, arătat cu mândrie din doi în doi metri. Meşteşugurile au avut şi ele o parte dedicată, iar meşterii populari au răspuns răbdători turiştilor curioşi cum se face o vioară, un fluier sau un ştergar popular.

Wikipedia de Mureş

Dacă ajungi prin zonă, musai să-l cauţi pe Ilie Frandăş. Omul e o enciclopedie vie, deşi îşi neglijează harul printr-o funcţie pe care o ocupă la Primăria Reghin. E omul spectacol, îi dai un cuvânt temă şi începe să povestească. "Uite valea asta, la 1900, era închisă, era un simplu drum, drum de căruţe prin pădure. În 1905 a ajuns trenul la Deda. Pădurile erau pline de hoţi pe aici, erau un fel de haiduci, numai ciobanii rezistau pe aici, prin poieni. Toamna veneau domnii la vânat, la campaniile de vânătoare, dacă găseau om prin pădure, vreun hoţ, şi pe acela îl împuşcau, că ştiau că numai hoţi sunt prin pădure. Groful Elteto, care avea teren dincolo de apă, s-a opus cu toată forţa construirii căii ferate, pe motiv că trenul va speria animalele care nu vor mai ajunge la apă. Dincoace de apă, era groful Kemeny, el era mai reformist, mai modernist, neamul lor era neam cu curtea de la Londra şi a fost de acord cu construirea căii ferate. După aceea a început să se deschidă valea, în 1909 a ajuns în Lunca Bradului. Legende cu haiduci sunt până-i lumea. Până şi haiducul Terente se zice că a fost pe aici, o fi fugit şi s-a refugiat în munţii ăştia. Haiducul cel mai vestit la noi a fost Vasile cel Mare, pe timpul cât Petru Maior era aicea la noi. El stăpânea munţii ăştia. Haiducii erau urmăriţi, ori că nu şi-au făcut armata, ori că nu-şi plăteau dările către stat, şi atunci trăiau din puşcă, din vânat, iarna mai coborau prin sate, probabil urmăreau poşta să o jefuiască". Poveştile alunecă uşor spre perioada romană, aici era graniţa de nord a imperiului, aici începea Barbaricum, iar întreaga zonă musteşte de ruine ale castrelor romane şi ale şanţurilor construite pe post de vamă. Uiţi de vreme când începe să-şi povestească despre hoţii de arme, despre uleiul pur din cetină de brad, despre folclorul autentic, despre oamenii necunoscuţi, dar şi despre presiunile comunismului, tema viitoarei sale cărţi. Ilie Frandăş vine mai tot timpul "la pachet" cu Ioan Bândilă din Brâncoveneşti. Bândilă are alte poveşti, despre colecţiile lui de colecţii: are peste 40.000 de obiecte de mobilă veche, pietre de mină, instrumente muzicale, ceasuri vechi de buzunar şi de perete, numismatică, brichete, cărţi vechi şi ziare, plăci de vinil, aparate de fotografiat, statuete, opinci, figurine, picturi, vaze, pipe, lămpi vechi, vederi, timbre, medalii şi decoraţii.

La Festivalul Văii Mureşului n-are cum să nu îţi placă. Este unul dintre puţinele locuri unde oamenii bătrâni îţi povestesc cum era demult şi unde poţi să simţi încărcătura de tradiţie care încă mai există în satele de munte.