x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Festivalul cercetaşilor, anulat din cauza gripei

Festivalul cercetaşilor, anulat din cauza gripei

Publicat la 25 Noi 2009 00:00 Modificat la 25 Noi 2009 00:00
Festivalul cercetaşilor, anulat din cauza gripei

Cel mai mare festival al cercetaşilor din România, organizat de 12 ani la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale, a fost anulat, în acest an, din cauza gripei cu virus de tip nou.

Şeful Centrului Local "Axente Sever" Alba Iulia al Organizaţiei Naţionale "Cercetaşii României", Andrei Avram, a declarat, azi, că motivul principal pentru care organizaţia a luat decizia de a nu organiza festivalul în acest an este "imposibilitatea garantării unei locaţii pentru cazarea participanţilor, toate amplasamentele posibile fiind incerte din cauza epidemiei de gripă A/H1N1".

"La festival urmau să participe, ca în fiecare an, câteva sute de cercetaşi din toată ţara. Echipa noastră de voluntari a investit foarte mult în pregătirea festivalului, dar, printr-un dialog continuu cu Direcţia de Sănătate Publică Alba şi urmărind atent evoluţia epidemiei de gripă nouă, pentru a garanta siguranţa participanţilor şi pentru a păstra imaginea festivalului clădită de-a lungul a 11 ediţii, am hotărât ca evenimentul să nu mai aibă loc anul acesta", a spus Andrei Avram.

Festivalul "Unitate şi Prietenie" este cea mai mare adunare a cercetaşilor din România. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în urmă cu 12 ani, numărul participanţilor crescând de la o ediţie la alta, astfel încât în 2008 au participat peste 500 de tineri cercetaşi.

×
Subiecte în articol: observator