Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision, a anunţat că a definitivat toate detaliile show-ului său, că este încrezător în vocea lui şi în piesa pe o interpretează şi că doreşte să îi facă fericiţi pe toţi românii.
"Este momentul pe care, practic, l-am dorit şi l-am aşteptat de când am pus piciorul în Suedia. După cele două repetiţii de ieri, am definitivat toate detaliile show-ului. Mă simt bine, sunt încrezător în vocea mea, în piesa pe care o interpretez şi în show-ul pe care noi, românii, îl aducem pe scena de la Malmö. Îmi doresc ca în această seară să îi fac mândri şi fericiţi pe toţi românii şi pe toţi cei care mă apreciază", a declarat Cezar înainte de finala Eurovision.
Potrivit unui comunicatului remis Mediafax de reprezentanţii TVR, Cezar "a cântat impecabil vineri seară la repetiţia cu costume care a fost notată de juriul internaţional de specialitate".