x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea anunţă o restrângere a cheltuielilor. Din 21, vor rămâne 13 companii în subordine primăriei

Firea anunţă o restrângere a cheltuielilor. Din 21, vor rămâne 13 companii în subordine primăriei

10 Apr 2020   •   14:07
Firea anunţă o restrângere a cheltuielilor. Din 21, vor rămâne 13 companii în subordine primăriei
Sursa foto: Lucian Alecu

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că este necesară o restrângere a cheltuielilor pentru ca banii să fie alocați către sănătate. În acest sens, din totalul de 21 de companii înfiinţate de către Primăria Capitalei vor rămâne 13 societăţi comerciale.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că trebuie restrânse activitățile care nu sunt esențiale, astfel încât bugete mai mari să fie direcționate către sănătate.

„Vreau să vă anunţ că din cele 21 de companii înfiinţate de către Primăria Capitalei, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin fuziune şi absorbţie vom rămâne, deocamdată, cu 13 companii, deoarece este nevoie ca după această perioadă de pandemie să restrângem cheltuielile, să mai restrângem din activităţile care nu sunt esenţiale. Bugete impresionante să meargă în continuare către Sănătate, de asemenea către domeniul social şi către serviciile de utilitate publică. Nu renunţăm la acele domenii de activitate în totalitate, dar ele se vor regăsi, ca departamente sau divizii, în cadrul companiilor care vor absorbi activitatea celorlalte. Nu este o renunţare la ideea de a înfiinţa companii municipale, ci este o reducere a acestora, având în vedere contextul economic şi social care va deriva în urma pandemiei de coronavirus”, a spus Gabriela Firea.

Opt companii municipale ar urma să fuzioneze, prin absorbţie, cu alte cinci societăţi comerciale ale Primăriei Municipiului București, conform unor proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute, vineri, de către Consiliul General al Capitalei.

Mediafax

×
Subiecte în articol: gabriela firea