x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea continuă războiul cu autoritățile, pe care le acuză că vor să inducă panică

Firea continuă războiul cu autoritățile, pe care le acuză că vor să inducă panică

24 Iul 2020   •   20:10
Firea continuă războiul cu autoritățile, pe care le acuză că vor să inducă panică
Sursa foto: FB Gabriela Firea

Primarul Capitalei Gabriela Firea a reacționat, după ce un pacient în stare gravă, confirmat COVID-19, a fost transferat de la București la Craiova, pentru că în Capitală nu mai sunt paturi de ATI. Firea îi acuză pe guvernanți de cinism și că vor să inducă panica.

„În București sunt 45 de spitale de stat. Doar cinci în lupta COVID. Cinicii din Guvern trimit pacienții în alte orașe. Ca să fie panică!”, a scris primarul Capitalei, Gabriela Firea, pe Facebook, după transferul unui pacient în stare gravă, confirmat COVID, de la Spitalul Universitar București, la Spitalul Județean Craiova.

Un pacient în stare gravă, care are nevoie de terapie intensivă, a fost transferat, vineri, din Spitalul Universitar de Urgență din Capitală la Spitalul de Urgență din Craiova, ca urmare a atingerii capacității maxime de internare pe secțiile de ATI – COVID, din București, potrivit DSU.

Pacientul, intubat și ventilat mecanic a fost transferat cu un elicopter de tip Mi-8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI, format din echipaj medical UPU-SMURD București.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea