x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Număr unic pentru copiii și familiile aflate în dificultate din Diaspora

Firea: Număr unic pentru copiii și familiile aflate în dificultate din Diaspora

16 Feb 2022   •   11:51
Firea: Număr unic pentru copiii și familiile aflate în dificultate din Diaspora
Sursa foto: Lucian Alecu

Autoritățile române caută soluții pentru înființarea unui număr unic la care să poată suna copiii și familiile aflate în dificultate din Diaspora.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că lucrează împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru dezvoltarea unui număr unic, al Ministerului, la care să poată suna din afara țării copiii și familiile aflate în situații dificile.

„Avem o avalanșă de cazuri semnalate din toată Europa, după apariția situației din Danemarca. Am constituit deja un grup de lucru comun pentru a pune bazele acestui număr unic pentru cazurile în care sunt implicați copii aflați în afara țării”, susține Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a anunțat că, la două luni de la lansare, numărul unic pentru copii, 119, a fost apelat de 19.000 de ori.

Principalele aspecte sesizate, până acum, la numărul unic 119 au fost abuzuri, neglijare, exploatare sau alte forme de violență asupra copilului. De asemenea, au fost sesizate și alte aspecte care pun în pericol viața copilului cum ar fi consum de alcool în familie, cerșetorie, fuga de la domiciliu sau violență domestică.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gabriela firea