x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea susţine că reprezentaţii din Parlamentul European trebuie să fie deopotrivă patrioţi şi europeni

Firea susţine că reprezentaţii din Parlamentul European trebuie să fie deopotrivă patrioţi şi europeni

14 Mar 2019   •   17:11
Firea susţine că reprezentaţii din Parlamentul European trebuie să fie deopotrivă patrioţi şi europeni
Sursa foto: Lucian Alecu

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat joi că din Parlamentul European trebuie să facă parte reprezentanţi ai naţiunilor care sunt "deopotrivă" patrioţi şi europeni.

"În această perioadă este o întreagă efervescenţă, atât în ţară, cât şi în Europa, în vederea organizării alegerilor pentru Parlamentul European şi aud din ce în ce mai des întrebarea: ce fel de persoane trebuie să trimită naţiunile în Parlamentul European, dacă trebuie să fie buni patrioţi sau buni europeni. Eu cred că răspunsul pentru această întrebare îl putem privi şi primi, deopotrivă, dacă lecturăm ceea ce au scris şi au spus cei care sunt pionierii, părinţii, Uniunii Europene - dacă ar fi să mă refer doar la Jean Monnet, care vorbea despre unitate în diversitate şi despre faptul că noi nu trebuie să coalizăm naţiunile, ci trebuie să unim oamenii", a spus primarul general, la sesiunea de deschidere a celui de-al VIII-lea Summit European al Regiunilor şi Oraşelor.

Ea şi-a exprimat convingerea că politicienii trebuie să păstreze legătura cu cetăţenii, pentru a înţelege care sunt dorinţele acestora.

"Am apreciat foarte mult şi am urmărit cariera unui om politic, dedicat valorilor europene, regretata Nicole Fontaine, cea de-a doua preşedintă a Parlamentului European, care vorbea de fiecare dată despre faptul că valorile UE vor putea fi înţelese şi apreciate de fiecare cetăţean în parte dacă cei care participă la reuniuni importante sau care iau decizii importante în cadrul unor instituţii nu se vor îndepărta niciodată de nevoile intime, cotidiene, zilnice ale cetăţenilor. Poate cei care ajungem în funcţii mai importante considerăm că politicile, strategiile şi proiectele de anvergură sunt mai valoroase, dar întotdeauna atunci când ne uităm menirea trebuie să ieşim în stradă, să vorbim cu cetăţenii şi cu siguranţă vom afla răspunsul la întrebarea: ce fel de oameni trebuie să trimitem cu toţii în Parlamentul European. Patrioţi sau europeni? Deopotrivă, aş da eu răspunsul", a menţionat Firea.

Firea a subliniat că, potrivit unui Eurobarometru realizat în 2018, 71% dintre români apreciază beneficiile aduse la apartenenţa la UE, în creştere cu 10 procente faţă de anul anterior.

"Cu alte cuvinte, noi nu suntem doar optimişti şi încrezători, ci dornici să aderăm în continuare la valorile europene. Dar să nu uităm niciodată, aşa cum spunea Nicole Fontaine, de ceea ce îşi doresc oamenii simpli, cetăţenii, de la UE", a mai spus Firea.

Summitul european al regiunilor şi oraşelor este organizat de Comitetul Regiunilor, în cooperare cu Preşedinţia română a Consiliului UE. Evenimentul reuneşte lideri europeni, naţionali, regionali şi locali de pe întregul continent, pentru a dezbate viitorul Europei şi modul în care cetăţenii se pot implica activ în proiectul construcţiei europene, prin intermediul autorităţilor locale şi regionale. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriela firea