x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fiul lui Adamescu: Lovitura fatală i-a dat-o stafilococul auriu, cu care a fost contaminat în închisoare

Fiul lui Adamescu: Lovitura fatală i-a dat-o stafilococul auriu, cu care a fost contaminat în închisoare

24 Ian 2017   •   13:42
 Fiul lui Adamescu: Lovitura fatală i-a dat-o stafilococul auriu, cu care a fost contaminat în închisoare

Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu decedat marţi dimineaţă, afirmă, într-o scrisoare deschisă transmisă AGERPRES, că "lovitura fatală" i-a fost dată tatălui său, încarcerat după condamnarea primită pe 5 iunie 2014, de bacteria stafilococul auriu, "cu care a fost contaminat în condiţiile inumane din închisoare". 

"În data de 24 ianuarie, imediat după miezul nopţii, Dan Adamescu, în vârstă de 68 ani, a decedat la un spital din Bucureşti, fără familie lângă el. Condamnat pe 5 iunie 2014 în urma unui proces care s-a bazat pe mărturii false, a fost încarcerat consecutiv în 3 penitenciare, unde starea de sănătate i s-a agravat continuu. Spitalizat în ultimele luni de viaţă - pe care şi le-a petrecut intubat şi în comă semindusă - cele 15 afecţiuni de care suferea i-au slăbit constant corpul, lovitura fatală fiindu-i dată de bacteria patogenă stafilococul auriu, cu care a fost contaminat în condiţiile inumane din închisoare", afirmă Alexander Adamescu. 

Acesta precizează că tatăl său a trecut prin momente dificile în penitenciarele prin care a trecut, având în vedere starea sa de sănătate. 

"Închis în condiţii de nedescris la Centrul de Arest Preventiv - 6-8 deţinuţi într-o celulă la subsol de câţiva mp, fără dulapuri, fără spaţiu de mişcare, cu WC turcesc - şi nu o dată, din cauza muşchilor atrofiaţi şi a genunchiului bolnav, a căzut în propriile excremente - închis 23h/24h - pentru că 1 oră i se permitea să iasă în cei 30 mp numiţi 'spaţiu exterior' (practic o încăpere închisă de vreo 30 mp cu grilaje în loc de tavan, extrem de insalubră) - a fost mutat ulterior la Penitenciarul Rahova, unde a împărţit celula cu 6 deţinuţi, însă, din cauza stării de sănătate acutizate şi a imposibilităţii de deplasare, a rămas blocat permanent în celulă. În plus, din nu ştiu ce motiv birocratic, nu i s-a administrat timp de 37 zile tratamentul de care avea disperată nevoie, deşi medicamentele i-au fost aduse de către mătuşa mea, viaţa fiindu-i pusă realmente în pericol. Mutarea la Penitenciarul Jilava a însemnat un nou calvar pentru tata...astfel că de aici a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca direct în sincopă; abia după 10 zile de îngrijiri i-au fost restabilite funcţiile vitale în urma unei grave infecţii răspândite în întreg corpul", spune Alexander Adamescu în scrisoare. 

El mai afirmă că tatăl său a crezut până la capăt că va fi achitat. "A crezut până la capăt în dreptate. Era convins că va fi achitat, căci nu putea să conceapă că într-un stat de drept poate fi condamnat fără probe. Din păcate, a murit pierzându-şi încrederea în România şi pofta de viaţă. A fost părăsit de soţia iubită în cele mai grele momente, dovedind astfel că a fost ahtiată strict după banii lui. Compania pe care a crescut-o timp de 15 ani, Astra Asigurări, i-a fost falimentată de oameni care l-au acuzat apoi de consecinţele acţiunilor lor. Azi toate firmele lui sunt pe cale să fie naţionalizate în urma acestor nedreptăţi. Iar eu pus pe lista neagră. A fost prea mult chiar şi pentru luptătorul Dan Adamescu!", mai spune Alexander Adamescu în scrisoare. 

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit, luni seara, într-o unitate spitalicească din exteriorul Penitenciarului Jilava, a declarat, pentru AGERPRES, Carmen Uţoiu, inspector de penitenciare. 

"În seara zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 23,45, a avut loc decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Jilava. Aceasta se afla într-o unitate spitalicească din exteriorul penitenciarului", a spus Uţoiu. 

Conform Mihaelei Petrovan, PR-ul familiei Adamescu, omul de afaceri era internat într-un spital privat din Capitală. 

Dan Adamescu executa o condamnare de patru ani şi patru luni primită într-un caz de corupţie privind soluţii favorabile în dosare de insolvenţă, iar pe 21 decembrie o instanţă din Bucureşti i-a respins definitiv o cerere de eliberare condiţionată. 

Avocaţii lui Adamescu declarau în luna decembrie că omul de afaceri suferea de mai multe afecţiuni - cardiologice, diabetice, neurologice şi locomotorii. 

Dan Adamescu a fost proprietarul mai multor afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă, dar şi al hotelului Intercontinental din Bucureşti. Adamescu avea 68 de ani. 

×