x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu anunță modificări la restricțiile anti COVID-19. Ce se va întâmpla cu școlile

Florin Cîțu anunță modificări la restricțiile anti COVID-19. Ce se va întâmpla cu școlile

29 Sep 2021   •   15:22
Florin Cîțu anunță modificări la restricțiile anti COVID-19. Ce se va întâmpla cu școlile

Premierul Florin Cîțu anunță modificări la restricțiile anti COVID-19 dar spune că este ultima oară când executivul va lua aceste decizii, certând Parlamentul că nu-și face treaba.

Astfel, carantinarea pentru persoanele care vin din țările roșii este la specialiști. "Eu vreau cu certificatele verzi. Doar pe încredere nu se poate", a declarat acesta. 

El precizează că i-a cerut lui Raed Arafat să modifice hotărârea privind restricțiile impuse după creșterea ratei infecțiilor la peste 6 la mia de locuitori și să permită HORECA să mențină restaurantele și cafenelele deschise pentru clienții vaccinați, în condițiile în care și personalul este imunizat. 

Totodată, Florin Cîțu spune că vrea să mențină școlile deschise în continuare, indiferent de rata de incidență, și să introducă testele de salivă. Motivul invocat este faptul că circa 90% dintre părinți vor acest lucru iar cursurile online desfășurate în anul școlar anteror nu a avut cele mai bune rezultate. 

"Vrem în continuare să menținem prezența fizică în școli, ne gândim la introducerea testelor de salivă. Ministerul Educației anunța ieri că 99% din părinți nu vor testeze copiii, ceea ce e trist. Încercăm cu teste cu salivă, dar intenția e ca școlile să rămână deschise. Școlile online nu au avut cele mai bune rezultate anul trecut", a mai spus Florin Cîțu.

"Am văzut câteva studii în această perioadă și am văzut o corelație care nu ne face cinste între scorul de la testul PISA și rata de vaccinare. Sunt mai mult studii și ar trebui să facem o analiză", a mai spus el.

 

×