x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu: În unele județe ambulanțele ajung pentru urgențe în 5 sau 8 ore

Florin Cîțu: În unele județe ambulanțele ajung pentru urgențe în 5 sau 8 ore

08 Oct 2021   •   16:21
Florin Cîțu:  În unele județe ambulanțele ajung pentru urgențe în 5 sau 8 ore
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul interimar Florin Cîțu a declarat, vineri, că în unele județe ambulanțele ajung la cazuri urgente după 5 sau 8 ore. El le-a cerut vineri reprezentanților din sistemul sanitar să remedieze aceste probleme.

El a spus că în unele județe Ambulanța ajunge la solicitările de testare pentru Covid după 5 zile.

„Avem o situație care trebuie neapărat remediată. S-a ajuns în luna septembrie ca în anumite județe timpul de răspuns penru urgențe majore să fie de 5 sau 8 ore, la Ambulanță, iar pentru solicitările de testare Covid sunt județe în care Ambulanța cu echipajul de testare se prezintă la solicitare și cu 5 zile întârziere”, a declarat Florin Cîțu.

Acesta a spus că „așa ceva este inadmisibil” și a cerut în cadrul videoconferinței cu reprezentanții Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) Ciolpani să remedieze rapid această situație.

„Asta arată că nu a fost pregătit valul patru, când în iunie timpul de răspuns era mult mai mic, chiar și pentru testare se ajungea imediat”, a adăugat Cîțu.

Mediafax

×
Subiecte în articol: florin citu ambulante