x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FMI a amânat până în noiembrie a treia evaluare a acordului cu România

FMI a amânat până în noiembrie a treia evaluare a acordului cu România

12 Iun 2014   •   14:59
FMI a amânat până în noiembrie a treia evaluare a acordului cu România
Sursa foto: Razvan Lupica/Mediafax

Fondul Monetar Internaţional a amânat până în noiembrie a treia evaluare a acordului stand by de tip preventiv încheiat cu România, a declarat, astăzi, premierul Victor Ponta într-un interviu acordat Bloomberg, conform Agerpres. Potrivit şefului Executivului, FMI va aştepta bugetul pe 2015 înainte de a face revizuirea acordului cu România.

Acesta a precizat, pe de altă parte, că România nu va avea nevoie de un nou acord cu FMI după expirarea actualului aranjament, în anul 2015.

În interviul acordat Bloomberg, Victor Ponta a declarat că anul viitor ar putea fi vândute noi acţiuni în companiile de stat, fiind posibilă chiar reducerea participaţiilor la mai puţin de 50%.

Unul dintre principalele subiecte de discuţie dintre autorităţile de la Bucureşti şi reprezentanţii FMI l-a constituit reducerea contribuţiilor sociale.

La sfârşitul lunii mai, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, arăta că obiectivul zero este reducerea contribuţiilor de asigurări sociale /CAS/ cu 5 puncte procentuale, iar acest subiect va fi discutat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional /FMI/, Comisiei Europene /CE/ şi Băncii Mondiale. ,,Obiectivul zero al meu este reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Voi discuta cu reprezentanţii FMI, CE şi BM reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie 2014. Este o măsură pe care am susţinut-o de mult timp şi acum o voi promova cu toată tăria', a afirmat Ioana Petrescu. Potrivit ministrului Finanţelor, impactul bugetar al reducerii CAS este de 2,6 miliarde lei pe 6 luni, strict contabil, iar dacă se iau în calcul şi efectele pozitive ale aplicării acestei măsuri, respectiv venituri suplimentare din utilizarea banilor rămaşi la angajator, impactul bugetar negativ va fi de numai 1,5 miliarde lei pe 6 luni.

Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti din 2 iunie pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, misiunea urmând să se încheie pe 16 iunie.

×