x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fondurile de pensii private obligatorii, active de 88,71 miliarde lei, în septembrie 2022

Fondurile de pensii private obligatorii, active de 88,71 miliarde lei, în septembrie 2022

06 Noi 2022   •   19:35
Fondurile de pensii private obligatorii, active de 88,71 miliarde lei, în septembrie 2022
Sursa foto: Victor Stroe

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 88,71 miliarde lei, la sfarsitul lunii septembrie 2022, în creştere cu 2% faţă de nivelul înregistrat la 30 septembrie 2021, conform Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Fondurile de pensii private au investit 88% din portofoliu în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB", se menţionează într-un raport al ASF.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 55,964 miliarde de lei, respectiv 63,09%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 18,778 miliarde de lei (21,17%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 7,533 miliarde de lei, respectiv 8,49% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.908.319 milioane de participanţi în septembrie.

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital. 

×
Subiecte în articol: pensii private active