x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fraudă cu fonduri UE

Fraudă cu fonduri UE

de Vali Blanaru    |    08 Sep 2010   •   00:00

Ion Ariton, succesorul lui Adriean Videanu în funcţia de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi-a început mandatul cu un scandal legat de organizarea unei licitaţii pentru fonduri europene.

Bugetul (301 milioane de lei) provine din fonduri nerambursabile UE şi va fi distribuit IMM-urilor participante la licitaţie pe criteriul "primul sosit, primul servit". Suspiciunile de fraudă au apărut după ce o firmă a reuşit performanţa de a înregistra şase proiecte în timpul-record de mai puţin de o secundă, deşi parcurgerea paşilor necesari pentru înscriere ar fi trebuit să dureze circa zece minute. Linia de finanţare prin intermediul programului "Proiecte de investiţii de până la 1.075.000 lei", în cadrul Programului Operaţional Sectorial, s-a deschis luni, 6 septembrie, ora 9:00:00. Din acel moment, solicitanţii puteau completa cele 20 de rubrici ale formularului online, apoi un cod anti-spam, după care proiectul era înregistrat în sistemul online. În opt cazuri, aceşti paşi au fost parcurşi în mai puţin de o secundă, iar şase dintre proiecte au fost depuse de Goodwill Consulting, după cum a declarat Deszo Peter, directorul companiei, citat de EurActiv.ro. Daniel Constantin, preşedintele PC, a trimis ieri o solicitare ministrului Ariton în care i-a cerut să explice cum a fost posibilă această situaţie şi a înaintat o adresă către Senat, cerând să declanşeze o anchetă. Ion Ariton a declarat ieri că va sesiza organele în drept, iar cei care au încălcat procedurile vor suporta rigorile legii.

×
Subiecte în articol: observator