x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fuga lui Omar - Tartoussi va fi judecat in libertate

Fuga lui Omar - Tartoussi va fi judecat in libertate

de Miruna Pasa Petru    |    01 Dec 2007   •   00:00

Armatorul navei cu care ar fi fugit din ţară Omar Hayssam va fi judecat in stare de libertate. Curtea de Apel Bucureşti, sesizată cu propunerea de arestare preventivă a lui Mustafa Tartoussi, a respins ieri cererea procurorilor.

Aceeaşi instanţă a decis ieri că ceilalţi inculpaţi din dosarul fugii sirianului, fraţii lui Omar Hayssam, Mahmoud şi Mukhles, rămăn cu interdicţia de a părăsi ţara. Hotărările de ieri pot fi atacate cu recurs la instanţa supremă.

Audiat joi de instanţă, armatorul a susţinut că este nevinovat şi că motivele invocate de anchetatori pentru arestarea sa sunt neadevărate, deoarece nu intenţionează să fugă din Romănia. Avocatul său i-a spus judecătorului că Tartoussi a refuzat să se prezinte la Poliţia din Constanţa pentru a-şi ridica paşaportul, aspect ce dovedeşte că sirianul nu vrea să se sustragă de la judecată. Â

Prin rechizitoriul trimis recent instanţei de procurorii DIICOT, fraţii lui Omar şi artmatorul sunt acuzaţi că ar fi dus la indeplinire planul care i-a permis lui Hayssam să plece fraudulos din Romănia, la bordul navei Iman-T, anul trecut, la sfărşitul lunii iunie.

×
Subiecte în articol: observator