x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Funeriu: Dacă rezultatele de la evaluarea naţională reflectă realitatea, atunci înseamnă că avem un salt spectaculos

Funeriu: Dacă rezultatele de la evaluarea naţională reflectă realitatea, atunci înseamnă că avem un salt spectaculos

29 Iun 2013   •   20:52
Funeriu: Dacă rezultatele de la evaluarea naţională reflectă realitatea, atunci înseamnă că avem un salt spectaculos
Sursa foto: Bogdan Chesaru/Intact Images

Fostul ministru al Educaţiei, consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, susţine că în cazul în care rezultatele de la evaluarea naţională reflectă realitatea, atunci se poate vorbi despre un "salt spectaculos", felicitându-i, totodată, pe elevii care au luat note mari, dar şi pe profesorii acestora, informează agerpres.ro.

"La nivel naţional rezultatele par să fie în acest an mult mai bune decât cele de anul trecut (primul an în care au fost camere de luat vederi la evaluarea naţională), dar similare cu cele din anii anteriori în care nu erau camere de luat vederi. Poziţia mea este următoarea: toţi elevii care au luat note mari şi profesorii lor trebuie felicitaţi; dacă rezultatele reflectă realitatea atunci înseamnă că avem un salt spectaculos al rezultatelor, ceea ce ar fi foarte bine; dacă subiectele au fost manipulate astfel încât procentajele de reuşită să fie artificial de mari, atunci ne aflăm în faţa unei fraude instituţionale comandată politic; notele de la evaluarea naţională sunt luate în considerare pentru intrarea la liceu. Deci, este vorba despre un concurs şi nu doar despre un simplu examen. Aşadar, subiectele nu trebuie numai să verifice nivelul de cunoştinţe dar şi să stabilească o ierarhie", subliniază Funeriu, sâmbătă, într-o postare pe blogul său personal. 

Potrivit acestuia, experţii sunt cei care trebuie să verifice dacă subiectele de la evaluare au fost "manipulate" pentru a fi mai uşoare.

"Garantez pentru faptul că experţii ministerului sunt de bună calitate şi că nu fac un astfel de lucru. Singura situaţie în care cei mai slabi de înger ar participa la o asemenea fraudă ar fi dacă primesc comandă politică să elaboreze subiecte artificial de uşoare. Eu nu mi-am permis niciodată să intervin asupra naturii subiectelor la examene. Experţii sunt cei care trebuie să se ocupe de acest aspect", susţine fostul ministru al Educaţiei.

El prezintă şi un procentaj, pe ani, al elevilor cu note peste 5, după cum urmează: "2011 (fără camere de luat vederi) = 81.79%, 2012 (cu camere de luat vederi) = 66.12%, 2013 (cu camere de luat vederi) = 77.17% (surse)".

115.730 de absolvenţi de clasa a VIII-a, reprezentând 77,17% din totalul centralizat până la ora 16,00, au obţinut note peste 5 la evaluarea naţională, potrivit unui document al Ministerul Educaţiei Naţionale.

MEN a centralizat aproximativ 90% din totalul rezultatelor obţinute la examenele din cadrul Evaluării Naţionale 2013.

Afişarea rezultatelor s-a realizat în ziua de sâmbătă, 29 iunie, în fiecare centru de examinare, între orele 15,45 şi 16,30, contestaţiile urmând a se depune sâmbătă, între orele 16,00 şi 22,00.

Potrivit MEN, subiectele au avut un grad de dificultate mediu, specific examenelor care au ca scop evaluarea competenţelor pentru finalul ciclului gimnazial.

"Subiectele şi baremele de rezolvare au fost corect redactate şi nu au ridicat probleme elevilor şi profesorilor evaluatori. În centrele de examinare au fost aplicate toate măsurile care s-au impus pentru asigurarea unui examen corect şi pentru eliminarea oricărei tentative de fraudă. În toate centrele au funcţionat camerele de supraveghere. Un elev din judeţul Timiş a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, la proba de Limba română", se arată într-un comunicat de presă al MEN.  

×
Subiecte în articol: evaluarea nationala daniel funeriu