x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Galaţi: Primar PSD încarcerat

Galaţi: Primar PSD încarcerat

de Petrişor Munteanu    |    18 Iun 2010   •   00:00
Galaţi: Primar PSD încarcerat

Edilul comunei gălăţene Schela, Iacob Bărceanu, sa predat poliţiei pentru a fi încarcerat şi a-şi ispăşi pedeapsa privativă de libertate de 4 ani şi 6 luni. Primarul a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.



Acesta, în timpul primului său mandat de primar, a transmis AJOFM că a angajat în aparatul propriu al primăriei 120 de persoane fără loc de muncă, având şi complicitatea secretarului comunei, Mihaela Giurgea. În urma acestui demers a încasat sprijinul acordat de stat celor care angajează persoane fără loc de muncă. Reprezentanţii AJOFM au sesizat că la mijloc este o ilegalitate şi au sesizat procurorii care au demarat o anchetă finalizată acum cu trimiterea după gratii a celor doi.

Prima noapte în penitenciar
Primarul Iacob Bărceanu s-a prezentat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei. De la IJP Galaţi, primarul din Schela a fost trasferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi urne urmează să petreacă cei patru ani şi jumătate. În penitenciar edilul se află, pentru 21 de zile, în carantină şi urmează să i se stabilească regimul de detenţie în urma evaluărilor. Fostul secreatr al comunei a fost adusă la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava de unde va fi transferată la Penitenciarul din Botoşani unde va sta timp de 3 ani şi 10 luni. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, cei doi mai trebuie să plătească şi un prejudiciu de 274.000 lei şi o dobândă de 231.000 lei.

Schela, punct electoral pentru Mircea Geoană
În timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale, candidatul PSD, Mircea Geoană, a făcut un tur de forţă şi în judeţul Galaţi, la invitaţia vicepremierului de atunci, Dan Nica. În prigram a fost inclusă şi o vizită la primăria din Schela, amfitrionul adunării cu locuitorii comunei fiind primarul Iacob Bărceanu. Urcăţi pe un butoi de tablă acoperit cu mochetă roşie, Mircea Geoană şi Iacob Bărceanu s-au adresat celor strânşi în faţa primăriei, edilul localităţii gălăţene numindu-l atunci pe Mircea Geoană "Obama de România".

×
Subiecte în articol: observator