Începând de luni dimineaţă, de la ora 8,30, până pe 1 decembrie, ora 16,00, traficul este restricţionat pe B-dul. Libertăţii, benzile I şi II de circulaţie, între B-dul. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, sensul dinspre Splaiul Independenţei către Piaţa Regina Maria.
Potrivit unui comunicat al MApN, peste 2.600 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Locală Bucureşti vor participa marţi, 1 Decembrie, începând cu ora 11,00, la Parada militară ce se va desfăşura cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Militarilor români li se vor adăuga detaşamente din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Turcia.
Tot în Bucureşti, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, va avea loc marţi, începând cu ora 8,00, o ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori.
De asemenea, se vor organiza ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori în garnizoanele din ţară unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.
Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul tricolor va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.