x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GIP: CNATDCU a revenit, pe motive procedurale, asupra deciziei de a-i retrage titlul de doctor în medicină lui Lucian Eva

GIP: CNATDCU a revenit, pe motive procedurale, asupra deciziei de a-i retrage titlul de doctor în medicină lui Lucian Eva

24 Mar 2021   •   17:12
GIP: CNATDCU a revenit, pe motive procedurale, asupra deciziei de a-i retrage titlul de doctor în medicină lui Lucian Eva

Grupul de Investigații Politice atrage atenția asupra modalității suspecte prin care Lucian Eva, fratele procurorului penal Emilian Eva, a reușit să își păstreze titlul de doctor în medicină. CNATDCU a decis în decembrie 2020, în unanimitate, să-i retragă titlului de doctor în medicină lui Lucian Eva pentru plagierea tezei de doctorat. Însă în 9 martie 2021 CNATDCU a admis contestația lui Lucian Eva și acesta și-a reprimit titlul de doctor în medicină.

 

„După tragi-comica decizie în cazul plagiatului lui Kovesi („a plagiat doar câteva zeci de pagini, nu-i problemă”), CNATDCU se face încă o dată de râs. Instituția care ar trebui să asigure credibilitatea academică în România a revenit, pe motive procedurale, asupra deciziei de a-i retrage titlul de doctor în medicină lui Lucian Eva, fratele procurorului penal Emilian Eva.

Pe 31 decembrie 2020, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în unanimitate, să-i retragă titlului de doctor în medicină lui Lucian Eva. Profesorii universitari care au analizat teza de doctorat a lui Lucian Eva au constatat că acesta a comis un plagiat sever, complex și repetitiv. Pe baza acestei analize, CNATDCU a decis că Lucian Eva a plagiat teza de doctorat pe care a susținut-o la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Lucian Eva e directorul Spitalului de Neurochirurgie din Iași și fratele procurorului Emilian Eva, condamnat pentru mită.

Lucian Eva a contestat decizia de retragere a titlului de doctor și, în 9 martie 2021, CNATDCU i-a admis contestația.

Motivul admiterii contestației nu este că Eva nu și-ar fi plagiat teza de doctorat. Motivul este unul procedural. Teza mai fusese analizată anterior de Consiliul Național de Etică (predecesorul CNATDCU) care decisese în 2013 să-l sancționeze pe Lucian Eva doar cu un „avertisment scris”. (În 2013, procurorul Emilian Eva, fratele lui Lucian Eva, nu era încă un infractor dovedit, ci un simbol al „luptei anticorupție”).

Același CNATDCU care la sfârșitul lui decembrie 2020 decidea în unanimitate să-i retragă titlul de doctor lui Lucian Eva, a hotărât în martie 2021, cu 19 voturi „pentru” din 21, să admită contestația lui Eva, pe motivul procedural că nu i se mai poate aplica o nouă sancțiune după cea aplicată în 2013.

Lașitatea și incompetența își dau mâna la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – CNATDCU”.

×
Subiecte în articol: lucian eva