x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grevă! Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști ies din nou în stradă

Grevă! Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști ies din nou în stradă

02 Feb 2022   •   08:20
Grevă! Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști ies din nou în stradă
Sursa foto: Lucian Alecu

Angajații din poliție, din penitenciare și militarii rezerviști ies din nou în stradă, miercuri, ei urmând să protesteze în fața Guvernului, cu deplasare spre Parlament, prin fața Ministerului Administrației și Internelor (MAI).

Protestul angajaților din poliție, penitenciare și al rezerviștilor militari începe miercuri, la ora 10:00 în fața Guvernului.

După o oră, protestatarii se vor deplasa pe jos spre Parlament (Piața Constituției), cu oprire de 30 de minute în fața MAI.

Angajații și pensionarii din poliție, penitenciare și armată cer aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, așa cum a fost adoptată în forma ei inițială.

„Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate în Parlament, de către aceleași partide politice care formează actuala coaliție de guvernare (PSD-PNL-UDMR). Practic, politicienii trebuie să-și respecte deciziile și să elimine arbitrariul și discriminarea în ceea ce privește aplicarea legii salarizării și pe cea a pensiilor militare. Organizațiile sindicale au transmis amendamente la legea bugetului de stat pentru anul 2022, care să facă posibilă respectarea legii și eliminarea discriminărilor pentru personalul și pensionarii din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională”, au transmis protestatarii.

La întâlnirea de luni cu președinții sindicatelor din poliție și penitenciare și reprezentanții rezerviștilor militari, președintele PNL, Florin Cîțu, a dat asigurări că revendicările acestora vor fi discutate în cadrul coaliției de guvernare. Sindicaliștii și reprezentanții militarilor rezerviști au inițiat demersuri în vederea stabilirii unei întâlniri cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru a-i cere implicarea în rezolvarea revendicărilor celor peste 500.000 de angajați și rezerviști din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: grevă MAI