x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grevă japoneză a angajaților vamali români

Grevă japoneză a angajaților vamali români

de Redacția Jurnalul    |    17 Dec 2023   •   20:23
Grevă japoneză a angajaților vamali români

Angajații Autorității Vamale Române vor începe, miercuri, o acțiune de protest sub forma unei greve japoneze. Angajații vamali spun că tremură de frig la locul de muncă, sediile nu sunt curățate, dar se plâng și din cauza banilor.

Membrii Sindicatului Național Meridian, salariați în cadrul Autorității Vamale Române, anunță că vor iniția în data de 20 decembrie o acțiune de protest sub forma unei greve japoneze, cu purtarea unei banderole de culoare albă.

La protest vor participa angajați din cadrul birourilor vamale de frontieră și de interior, ai direcțiilor regionale vamale și aparatului central al Autorității Vamale Române.

Principalele nemulțumiri ale personalului vamal sunt legate, în principal, de condițiile de muncă și de neacordarea unor drepturi salariale la care sunt îndreptățiți.

„În ceea ce privește condițiile de muncă acestea se prezintă sub orice critică. Astfel, clădirile în care își desfășoară activitatea sunt într-o stare avansată de degradare din cauza faptului că nu au fost alocate de-a lungul anilor fondurile necesare. În acest moment sunt angajați care tremură, la propriu, atât în birouri, pentru că nu este asigurată încălzirea acestora cum este cazul la Craiova, Tulcea, Vrancea ș.a, sau la frontieră, pentru că de mai mult de 10 ani nu a fost asigurată uniforma de lucru. Lipsa resurselor financiare a dus la deteriorarea continuă a acestei situații, nefiind asigurate în unele locuri nici măcar serviciile de curățenie sau pază. Condițiile nu sunt mai bune nici în ceea ce privește dotările de care dispun referitoare la desfășurarea activității, atât în ceea ce privește aparatura de control (scannere) cât și în cazul celei de birou (calculatoare, imprimante etc). Mai mult decât atât unele unități ar trebui uneori închise, dacă angajații nu și-ar cumpăra din banii lor cele necesare activităților zilnice (rechizite, tonere imprimantă ș.a.)”, transmite într-un comunicat Sindicatul Meridian.

Totodată, deși lucrează în aceleași condiții cu alte categorii de personal, cum este cazul la frontieră, aceștia se consideră discriminați și nu beneficiază de aceleași drepturi sau de plata zilelor de sâmbătă, duminică și sărbători legale lucrate.

„Deși am înștiințat și am solicitat de-a lungul timpului rezolvarea acestor probleme, din păcate, nu există încă semnale că vor fi soluționate prea curând. Urmare a faptului că limita răbdării angajaților a ajuns la un nivel critic, are loc în prezent o consultare în rândul membrilor de sindicat cu privire la declanșarea și a altor forme de protest, acțiunea organizată acum reprezentând doar o primă etapă”, adaugă sursa citată.

(sursa: Mediafax)

×